Sari la conținut

Un spaniol s-a mutat la Cluj şi a rămas şocat când a aflat cât de scumpe sunt locuinţele: «Preţuri mai MARI decât în Barcelona»

Un spaniol care a ajuns la Cluj-Napoca pentru a lucra timp de doi ani ca manager al unei firme din țara sa a ajuns să se îndrăgostească de România și a rămas aici definitiv.

Miguel, în vârstă de 37 de ani, povestește că s-a căsătorit cu o româncă și a decis să rămână în Cluj, „pentru că oraşul e foarte frumos şi e la un nivel mai ridicat decât restul ţării”, potrivit stiridecluj.ro.

„Dar nu totul e idilic, aici m-am izbit şi de câteva lucruri ciudate”, a declarat Miguel. Bărbatul face referire la prețurile locuințelor din Cluj, despre care spune că sunt mai piperate chiar decât cele din centrul Barcelonei.

”De multe ori văd în Cluj preţuri mai mari decât în Barcelona sau Palma de Mallorca. Ştiu că Clujul e al doilea oraş al ţării economic şi cultural vorbind, dar preţurile sunt oricum exagerate.

De exemplu, când am vrut să-mi iau un apartament am realizat că preţurile sunt de multe ori mai mari decât cele din marile oraşe spaniole.

Şi mai tare m-a uimit că erau apartamente la marginea oraşului la preţuri comparabile cu cele din zona centrală sau semi-centrală din Barcelona.

Când mi-a prezentat un agent imobiliar preţurile, am realizat că în Barcelona găseam la banii ăştia şi în centru”, a explicat spaniolul.

Până la urmă, din cauza prețurilor, a renunţat la ideea de a-și cumpăra un apartament mai mic în zona centrală a orașului și a achiziționat o casă într-un cartier de la marginea Clujului, pentru care a plătit aproape o jumătate de milion de euro.

El a făcut și o simulare zilele trecute pentru a vedea în ce măsură au fost afectate preţurile apartamentelor de criza declanşată de pandemie.

”Am fost surprins să văd apartament cu o cameră în Cluj, un fel de garsonieră, la 155.00 de euro. Tot acum, un apartament identic se vinde în centrul Barcelonei la 110.00 de euro, în timp ce în Palma de Mallorca am găsit apartament cu trei camere la 118.000 de euro. Să mai zic că în Cluj un apartament cu trei camere costă 228.000, adică dublu?”, mai spune spaniolul.

Etichete: