Aldea de San Nicolás este municipiul din Insulele Canare, Spania, cu cea mai mare comunitate de români din punctul de vedere al populației. Majoritatea au venit aici la cules de roşii, însă, din cauza crizei din sector, mulţi se văd nevoiţi să plece, scrie El Diario, conform G4Media.
Sunt 408 de români la o populaţie de 7.508 persoane. Adică 5,43% din total, potrivit ultimelor date de la Institutul de Statistică din Canare (ISTAC).
Spania, 900 locuri de muncă la cules de fructe. Salariul oferit: peste 40 de euro pe zi
Mulţi dintre românii care trăiesc aici au ajuns în urmă cu 15 ani, pentru a lucra la recolta de tomate, produsul vedetă al regiunii. Potrivit cifrelor de comerț exterior, în 2019 Insulele Canare au exportat 36.880 de tone de roșii. Doar în La Aldea se găsesc un sfert din hectarele dedicate acestei culturi în Gran Canaria.
„Banii îți ajungeau pentru chirie, mâncare, să trimiți în țara ta”
Problema este că roșiile din Canare sunt pe cale de dispariție. În 2005, primul an în care românii au ajuns în La Aldea, Arhipelagul a exportat 185.504 tone din acest produs, al doilea cel mai valoros din Insule după banane; acum se vinde o cantitate de cinci ori mai mică.
De asemenea, populația românească din municipiu este în scădere. În 2012 erau 919; aproape zece ani mai târziu, acel record a fost redus cu peste jumătate.
Românii s-au stabilit în La Aldea pentru că erau căutați și, de asemenea, pentru că nu aveau alte opțiuni în țara natală. Potrivit unui studiu recent al Observatorului Rețelei Europene de Amenajare a Teritoriului (ESPON), România are cel mai scăzut nivel de calitate a vieții din întreaga Uniune Europeană (UE), împreună cu Albania.
Acolo salariul mediu este de obicei în jur de 200 de euro. În Insulele Canare li s-a garantat un minim de 700.
„Când m-au ales să vin aici, a fost o surpriză. Banii îți ajung pentru chirie, mâncare, să trimiți în țara ta… Și îți mai și rămân!”, povesteşte Dory, una dintre româncele stabilite aici.
La început, Dory și restul românilor și-au îmbrățișat noua viață cu entuziasm. Erau fericiți: lucrau de luni până vineri (nu toți, desigur), cu contract și cu un program decent, așa că și-au adus rudele cu ei.
„Dacă mergi în România, ce faci?”
Când România a intrat în UE, în 2007, fluxul a crescut datorită fluxului rapid al documentelor. Dar de-a lungul anilor au apărut lumbago, dureri corporale generalizate, migrene teribile la 35 de grade în soare, mâini umflate și înrăutățirea condițiilor de muncă. De aceea, din 2013, lucrătorii părăsesc treptat municipalitatea care i-a primit. Din acest motiv, și pentru căderea liberă a veniturilor lor.
„Înainte plăteau bine. Acum muncești mult pentru aceiași bani. Nu este profitabil. Și pe deasupra, dacă mergi în România, ce faci? Unde ai lucrat? La 47 de ani (17 lucrați la serele de tomate), cine te mai primește?”, întreabă Rodica, sosită în La Aldea în 2004.
„Muncim mult, mă simt ca o sclavă. Cunoști telenovela Sclava Isaura? În timp ce lucrează, ca să nu plângă, cântă. Nu ne întoarcem, pentru că știm că acolo nu vom câștiga mai mult de 500 de euro, iar situația în țară nu stă deloc pe roze”, continuă românca.
„Mulți au plecat în Anglia și în Peninsulă pentru că li se oferă mai mulți bani. Mulți alții nu pot pleca pentru că au deja familiile aici. Am vrut să mă întorc în România, dar nu pot, pentru că munca m-a lăsat infirmă”, mai spune Rodica.
Când au aterizat în La Aldea, românii au fost nevoiți să îndeplinească o cerință nescrisă, dar cheie pentru a avea acces la un loc de muncă. „Te angajau dacă vedeau că arăți ca un sărac”, spune Corina. Unii dintre ei, precum Rodica, mărturisesc că au râcâit cu unghiile în pământ înainte de interviu, pentru a pretinde că legătura lor cu pământul este una strânsă.
Articolul integral AICI