Patru oameni, printre care și o româncă, au murit luni dimineață într-un incendiu în centrul Barcelonei. Inițial, presa spaniolă a spus că este vorba de patru români, dar informația a fost infirmată ulterior. Victimele sunt o femeie din România, partenerul ei pakistanez și cei doi copii. Locuiau ilegal într-o clădire abandonată, un fost sediu de bancă, alături de alte patru persoane.
La 6 dimineaţa, s-a dat alarma în centrul Barcelonei. În Piaţa Tetuan, un incendiu mistuia parterul unei clădiri. Victimele, doi copii de patru luni, respectiv trei ani, mama acestora şi un bărbat de origine pakistaneză. Potrivit Observator News, mama şi copiii erau de origine română, copilul cel mare avea şi documente româneşti. Toţi erau în evidenţa serviciilor sociale din Barcelona. Identitatea lor va fi stabilită exact după amprente.
Focul s-a extins rapid, până au venit pompierii. Ceilalți locatari au reușit să iasă în curte. Erau intoxicați cu fum, dar în viață. Când echipele de intervenție au intrat în clădirea arsă, au găsit-o pe româncă și pe familia ei fără suflare.
Poliţia mai trecuse pe acolo
„E tragic, o situație extrem, extrem de grea!”, a declarat Aurel Bunda, preot Barcelona.
Acum poliţia face cercetări să vadă care sunt cauzele incendiului, dar confirmă că erau persoane care locuiau acolo pentru că au găsit haine şi saltele în clădire.
Prima ipoteză ar fi că focul ar fi pornit de la aparatele pe care le foloseau pentru încălzire.
Înainte de incendiu, poliţia din Barcelona fusese la faţa locului din cauza atitudinii violente a bărbatului.
„Se investighează, deci sunt luate în calcul toate ipotezele”, a spus Joan Ignasi Elena, consilier afaceri interne.
Ar fi fost oameni ai străzii care se ocupau cu strângerea şi vânzarea de fier vechi. Iar clădirea în care locuiau ar fi fost ocupată de doi ani. „Okupas” este un fenomen la Barcelona. Oameni care nu au unde să stea, pot ocupa locuinţele altor persoane. Iar legea îi protejează.
Primarul din Barcelona, Ada Colau, spune că serviciile sociale aveau copiii în evidenţă şi primeau mâncare, medicamente şi acces la educaţie.