Sari la conținut

Român mort în Spania. A căzut peste el un copac

Român mort strivit în Spania

Român mort strivit în Spania, accidentul a avut loc în Galicia, mai exact în localitatea Friol, joi, 26 ianuarie 2023 în jurul orei 5. Tragedia a avut loc în Os Castelos, pe drumul care leagă Friol de Palas de Rei. Victima executa lucrări forestiere însoțit de alte două persoane. Informația a fost furnizată de 112Galicia.
Citește și: Cioban român mort împuns de un cerb în Spania

Bărbatul se afla la muncă. Lucra la o fabrică de cherestea din Friol, o comună de circa 4500 de locuitori din Nord vestul Spaniei, în comunitatea autonomă Galicia.

Român mort strivit în Spania, era în timpul serviciului

Evenimentul s-a petrecut în jurul orei 5, la aproximativ 200 de metri de benzinăria orașului. Se pare că bărbatul tăia lemne de foc. Autoritățile locale au confirmat că este vorba de un muncitor român între 40 și 50 de ani. O persoană care se afla la fața locului, împreună cu accidentatul, a alertat serviciile de urgență.
Citește și: Spania, român mort de căldură într-un atelier de reparații auto, înăuntru erau 46 de grade

La fața locului s-au deplasat echipe de la 061 și Garda Civilă, dar acestea nu au putut decât să confirme decesul. Nu s-a putut face nimic pentru a-i salva viața muncitorului. Acest român mort strivit în Spania nu locuia în Friol. Era angajat al unei firme de cherestea din zonă și era la muncă atunci când a avut loc evenimentul. Astfel, decesul său putea fi catalogat drept accident de muncă. Autoritățile spaniole au deschis o anchetă.

Spania se confruntă cu o creștere izbitoare a numărului de accidente la locul de muncă. În perioada ianuarie și noiembrie 2022, 770 (!) de lucrători au murit în accidente de muncă în Spania , potrivit datelor publicate de Ministerul Muncii și Economiei Sociale. Această cifră reprezintă o creștere cu 18,64% a numărului de decese față de aceeași perioadă a anului precedent. Cifra depășește numărul total de decese în accidente de muncă în tot anul 2019.
Citește și: Român găsit mort în Spania, ce s-a întâmplat cu Ionică Pop? A plecat la cules de măsline și a dispărut: familia cere ajutor

Sursa: g24.gal, ZiarulRomanesc.es