Sari la conținut

Povestea Denisei, cercetătoare la Universitatea din Malaga: «Am crescut la țară ca în poveștile lui Ion Creangă»

În copilărie mergea cu vacile la păscut și trăia „ca în povestirile lui Ion Creangă”, iar astăzi a ajuns să studieze automatică și calculatoare, își termină doctoratul în Robotică și Inteligență Artificială și este asistentă și cercetătoare la Universitatea din Malaga. Este vorba despre Denisa Constantinescu, o tânără de 29 de ani, care şi-a dorit foarte mult să îşi îmbunătăţească calitatea vieţii şi a făcut-o prin multă muncă şi dedicare.

„La început nu am știu ce vreau să fac, dintr-o alegere în alta am ajuns aici, la Politehnică, la Automatică și Calculatoare în București. A fost o alegere care a combinat multe lucruri care-mi plac: matematică, fizică, programare, domenii de viitor. În plus, la mine tema banilor a fost importantă pentru că ai mei nu au venituri și întotdeauna m-am susținut în școală cu burse, ajutoare socialet”, a povestit Denisa petru edupedu.ro.

Dar până să ajungă acolo, Denisa a trecut prin liceu cu ajutorul burselor și a descoperit că își poate îmbunătăți calitatea vieții dacă învață foarte bine și câștigă la olimpiade. Tot în timpul liceului a ajuns pentru prima dată în Spania. În clasa a XI-a a petrecut o lună de zile acolo, în cadrul unui program educațional, și a văzut diferențele dintre cele două sisteme de educație.

https://ziarulromanesc.es/povestea-de-succes-a-unui-roman-din-spania-si-a-pus-amprenta-pe-majoritatea-cladirilor-emblematice-din-madrid/

„Ce am văzut în Spania… am zis că îmi place foarte mult abordarea lor și am hotărât să fac o facultate în România, fiindcă avem sistemul de învățământ gratuit, dar după aceea să fac un master în afară și Spania mi s-a părut un sistem aproape diametral opus a ceea ce știam eu”, a spus Denisa.

La facultate a descoperit că îi place foarte mult să predea și vrea să le deschidă ochii și altor tineri, așa cum a avut și ea șansa, de aceea predă un curs special de programare pentru fete, după ce în timpul facultății a observat că este singura fată dintr-o grupă de 60 de studenți în Spania, în acest domeniu.

„Îmi place foarte mult cercetarea și să predau. Pentru mine educația e un pilon al vieții mele, eu vreau să învăț, să cresc și să descopăr lucruri noi tot timpul, sunt foarte curioasă și constant realizez că nu știu multe, așa că vreau să învăț. Observ asta și la oamenii din jur și vreau să-i ajut, să-i inspir și pe alții să caute și să cerceteze”, a spus ea.

«Aveam foarte mult de lucru și școala nu era preocuparea principală»

În copilărie, viața ei e fost complet diferită, ceea ce arată cât de spectaculos este saltul pe care l-a făcut, dar și cât de firesc este pentru un om care are capacitatea, voința și disciplina să-și îmbunătățească situația.

„Eu am crescut la țară ca în poveștile lui Ion Creangă, cam așa a fost copilăria mea, doar că la mine era mai puțin zburlie și mai mult „muncește, muncește”, trebuia să mă duc pe deal cu vacile la păscut, dimineața trebuia să le mulg, mă duceam la școală și când mă întorceam trebuia să lucrăm în grădină, aveam foarte mult de lucru și școala nu era preocuparea principală. Era o viață stresantă.

Dacă privești din afară, a fost o copilărie dură, dar eu nu m-am simțit dezavantajată, aveam multă energie și puteam să le fac pe toate, făceam și munca, făceam și temele. La început eram un elev mediocru, îmi zicea învățătoarea „ești brânză bună în burduf de câine”, dar atâta puteam să fac atunci cu timpul pe care îl aveam”, a povestit Denisa.

„Mi-am dat seama că și prin învățătură am niște oportunități: să călătoresc, să cunosc oameni”. Apoi Denisa a început să studieze tot mai mult, să meargă la olipiade, să clădească pas cu pas ce este astăzi: un om împlinit.

Un sfat pentru tinerii din medii dezavantajate: „Să nu te dai bătut niciodată, chiar dacă sunt situații nefavorabile, chiar dacă ți se pare că toată lumea e împotriva ta și nu te înțelege, să nu te dai bătut, să vezi că tu ai valoare și să cauți să mergi mai departe, să fii mai bun”.