Sari la conținut

Mesajul Ambasadorului României în Regatul Spaniei, cu ocazia Zilei Limbii Române

Cu ocazia Zilei Limbii Române, Gabriela Dancău, Ambasadorul României în Regatul Spaniei, a postat pe pagina de facebook a misiunii diplomatice de la Madrid un mesaj adresat românilor, ”oriunde s-ar afla”.

“Ziua Limbii Române, sărbătorită în fiecare an la 31 august, reprezintă un prilej de prețuire a moștenirii lingvistice și culturale pentru români, oriunde s-ar afla, dar și pentru toți cei care cunosc, scriu, învață și vorbesc limba română.

Vă invit ca în această zi, şi nu numai, să omagiem limba română, un element definitoriu de păstrare şi consolidare a identităţii proprii, precum şi un puternic factor de coeziune la nivelul comunității românești din Spania.

La rândul nostru, aducem un omagiu limbii române în anul aniversării a 140 de ani de relații diplomatice între România și Spania, prin lansarea în această toamnă a “Albumului bilingv al celor 140 de ani de relații diplomatice româno-spaniole”.

Albumul, editat în limbile română și spaniolă, reprezintă o mărturie pentru generațiile viitoare, o cronică a dialogului politic între cele două țări și a schimburilor culturale, dar și a demersurilor întreprinse cu scopul prezervării și perpetuării în rândul tinerei generații a elementelor profilului identitar, a limbii, istoriei şi culturii românești.

Asigurarea şi facilitarea studiului limbii române în comunităţile româneşti şi în mediile academice din Spania constituie o prioritate constantă a Ambasadei României în Regatul Spaniei.

Principalele programe derulate în acest domeniu, în parteneriat cu autorităţile spaniole competente şi cu instituţiile specializate spaniole şi din România, sunt Cursurile de Limbă, Cultură și Civilizație Românească (LCCR) din Spania – predate în 13 Comunități Autonome și de care beneficiază peste 5000 de elevi români, precum şi promovarea limbii și culturii în cadrul lectoratelor de limbă română ale universităților din Barcelona, Granada, Sevilla, Salamanca și, din această toamnă, Madrid.Mulțumesc, pe această cale, profesorilor de limba română, mass-mediei româneşti din Spania, preoţilor români care slujesc aici, tuturor celor care aduc românii împreună în jurul cuvântului şi culturii româneşti.

Tuturor le datorez recunoştinţa şi preţuirea mea.În încheiere, vă încurajez să cultivați pasiunea pentru limba română și copiilor dumneavoastră și, în anul sărbătoririi celor 140 de ani de relații diplomatice România-Spania, să deveniți ambasadorii limbii române și ai latinității poporului român.

La mulţi ani limbii române și vorbitorilor ei!”

Gabriela Dancău, Ambasadorul României în Regatul Spaniei

Etichete: