Sari la conținut

Dramele românilor care trăiesc în clădiri abandonate în Barcelona: „Este mai bine decât în ŢARĂ”

Un incendiu a ucis o întreagă familie care locuia într-un fost birou bancar. Pe 30 noiembrie, Violeta, o româncă de 41 de ani, cei doi copii ai săi și partenerul ei au fost uciși de flăcări. Dar Barcelona este plină de alte „Violete”. Mame care își cresc singure copiii în spații nesănătoase, care se roagă să evite o tragedie și care se roagă pentru un viitor diferit, scrie El Periodico.

Diamanta Gheorghe își crește fiica, pe Raisa, în fostul birou bancar ocupat abuziv în care locuiește împreună cu restul familiei. Femeia o cunoșteau pe Violeta, mama româncă care a murit de curând într-un birou abandonat din Piața Tetuan, împreună cu cei doi copii ai săi. Și se tem să nu treacă prin aceeaşi tragedie.

„Nu ne place că fim nevoiți să ne creștem copiii așa, dar nu avem de ales. Sper doar că ei vor avea o viață diferită de a noastră”, a povestit Diamanta Gheorghe pentru presa sapniolă.

Cei 656 de adulți și 209 copii care locuiesc în spații fără certificat de rezidență în Barcelona nu sunt eligibili pentru apartamente de închiriat sociale. Unii se întorc în România, dar pentru perioade scurte. Casa lor este în Barcelona. Chiar dacă este vorba de un vechi birou bancar abandonat, cu o rețea electrică întreruptă și fără apă curentă.

Povestea Violetei, românca moartă în incendiul din Barcelona: «Au fost foarte fericiți aici»

Diamanta Gheorghe a ajuns în Catalonia în urmă cu nouă ani, când avea 10 ani. „Locuiam în L’Hospitalet de Llobregat cu părinții mei, iar copiii de la școală râdeau mereu de noi”, își amintește ea. „Nu a fost ușor, mergeam dintr-un loc în altul, eram mereu dați afară din casă”, povesteşte românca.

Așa că, explică ea, când a împlinit 14 ani, nu a mai mers la școală. „Acum regret, dar pe atunci nici nu voiam să mă trezesc dimineața”. S-a întors în România și s-a căsătorit la vârsta de 16 ani. La 19 ani, pe 8 ianuarie 2021, a născut-o pe Raisa „Mi-am dat seama că trebuie să ne întoarcem. În România, nașterea era foarte proastă, iar aici nu se plătește pentru sănătate sau școală, știam că fiica mea va avea mai multe oportunități”, spune ea.

Diamanta locuiește într-o fostul birou bancare bancă ocupată, alături de bunica ei de 52 de ani și de mătușa ei, care crește un bebeluș de 7 luni și o fetiță de 14 luni. Toţi trăiesc cu ajutorul bunicii care este singura cu acte și primește un ajutor de 600 de euro pe lună. Tot ea este cea care vinde fier vechi şi primeşte de la serviciile sociale 200 de euro pe lună pentru a se hrăni. Uneori, mai primesc ajutor de la vecini.

Micuţa Raisa a fost diagnosticată cu o boală rară. Are o mână mai mare decât cealaltă și în fiecare săptămână merge la specialiștii de la Hospital del Mar. „Medicii îmi spun că nu are voie să răcească… și nici măcar nu avem apă caldă”, se plânge românca.

„Vreau ca ea să poată studia, să se căsătorească dacă vrea și când va crește”, spune ea. Mama visează să lucreze. „Orice”, visează mama pentru copilul ei.

Lionela este un alt copil român care locuieşte într-o benzinărie abandonată. La doar trei ani, vorbește spaniola mai bine decât părinții ei analfabeți. „Vreau să fiu doctor, să vindec pe toată lumea”, povesteşte micuţa.

Părinţii ei spun că locuiește de doi ani în benzinăria abandonată. Au plătit 3.500 de euro pentru a locui acolo. „Dacă vrei un acoperiș deasupra capului, trebuie să plătești pentru el”. De mai bine de zece ani, aceștia zăbovesc pe terenuri ocupate, în depozite sau spații comerciale. Tatăl cerșește în centrul orașului și vinde fier vechi.

„Cu toții gândim la fel, că, deși aceste locuri nu sunt bune pentru copiii noștri, este mai bine decât România”.