*Știri din Spania*. Bogdan Stănescu, consul general la Sevilla, luna mai 2022. În interviul acordat Ziarului Românesc Spania, oficialul subiniază că noul sistem modern de programare funcționează în parametri optimi drept dovadă fiind cele aproximativ 6 milioane de servicii consulare procesate prin intermediul platformei informatice econsulat.ro.
Sunt anumite momente când pot apărea unele probleme tehnice, inerente operării unui sistem atât de complex ca acesta. Însă aceste probleme sunt punctuale, fiind remediate în cel mai scurt timp de către colegii din cadrul Departamentului Consular al Ministerului Afacerilor Externe român.
Diplomatul atrage atenția asupra unui volum de muncă extrem de mare din partea oficiilor consulare românești în toată lumea, în condițiile unei urgențe determinate de pandemie care a accentuat o situație critică preexistentă din cauza numărului mare de români, circa 20% din populația țării, care și-au stabilit reședința sau domiciliul în afara țării dar continuă să aibă legături administrative cu țara. Așa că, atenție mare la data de expirare a documentelor.
Reporter ZRS: De ce era necesară înființarea acestui sistem, econsulat.ro?
Bogdan Stănescu: „În ultima perioadă de timp, în special ulterior aderării României la Uniunea Europeană, dimensiunile prezenței românești în străinătate au înregistrat o permanente tendință ascendentă. În acest context, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) s-a confruntat cu o creștere continuă a presiunii generate de volumul impresionant al solicitărilor de servicii consulare, de complexitatea și diversitatea cazuisticii, de multitudinea situațiilor de crize consulare și a altor situații care impun acordarea de asistență și protecție consulară”.
20% din populația României s-a stabilit în afara granițelor
„Astfel, în condițiile în care aproximativ 20% din populația României și-a stabilit reședința sau domiciliul în afara granițelor țării, sfera activităților în sarcina diplomaților cu atribuții consulare a cunoscut, în această ultimă perioadă, o multiplicare și o diversificare fără precedent.
Având în vedere realitățile obiective cărora rețeaua consulară trebuie să le facă față în prezent, MAE, prin Departamentul Consular (DCons), a demarat o amplă campanie de modernizare și adaptare a instrumentelor consulare, astfel încât acestea să răspundă în mod adecvat cerințelor și provocărilor contemporane.
Procesul derulat pentru atingerea acestor obiective, a impus o reformă de substanță a întregului sistem instituțional și metodologic dedicat gestiunii activității consulare.
Prima etapa a reformei consulare a cuprins, ca principali vectori de acțiune:
- informatizarea, în proporție de 90%, a prestării serviciilor consulare;
- extinderea și modernizarea rețelei consulare a României;
- optimizarea procedurilor de intervenție ale MAE în situațiile de crize consulare, prin intermediul Centrului Consular de Crize (Celula de criză a MAE).
Astfel, în anul 2016 a fost implementat, cu succes, un nou sistem informatic, lansat sub denumirea de Sistemul Informatic pentru Managementul Integrat al Serviciilor pentru Cetățeni, pe scurt SIMISC.
Această platformă informatică beneficiază și de un portal extern, care poate fi accesat de către cetățenii români de la adresa www.econsulat.ro, acesta fiind și motivul pentru care el este cunoscut publicului larg ca fiind ”sistemul econsulat”.
Acest sistem a reprezentat, în același timp, și ultima componentă a Sistemului Informatic Integrat Consular – E-Cons, care la nivelul anului 2016 cuprindea alte 4 sisteme informatice deosebit de complexe, implementate în perioada 2011-2016, prin intermediul cărora s-a reușit informatizarea în proporție de peste 90% a tuturor serviciilor consulare, toate cele 5 componente ale platformei E-Cons fiind totodată interconectate între ele”.
Un sistem care se adaptează din mers
„Și astăzi, la nivelul MAE, se continuă procesul amplu și complex de adaptare a procedurilor și instrumentelor consulare la realitățile cotidiene, cunoscut fiind faptul că în domeniul consular apar o multitudine de aspecte noi, fie de natură legislativă, fie din practica de zi cu zi a misiunilor diplomatice și oficiilor consulare.
Dar, în același timp, Departamentul Consular are printre prioritățile sale și dezvoltarea de noi proiecte de natură a aduce îmbunătățiri permanente întregii logistici a rețelei consulare, astfel încât atât sistemele informatice aflate în cazul ambasadelor și consulatelor românești să fie în măsură să răspundă adecvat solicitărilor primite”.
Au fost procesate aproximativ 6.000.000 de servicii consulare
Reporter ZRS: De cât timp funcționează platforma econsulat.ro și câte practici a prelucrat în această perioadă? Care sunt cele mai solicitate servicii consulare?
Bogdan Stănescu: „Sistemul Informatic pentru Managementul Integrat al Serviciilor pentru cetățeni – SIMISC, dat fiind complexitatea sa deosebită, a fost implementat treptat, începând cu luna martie 2016, astfel încât la finalul aceluiași an era operaționalizat la nivelul întregii rețele consulare a României.
Prin intermediul SIMISC au fost procesate, până în prezent, aproximativ 6.000.000, servicii consulare. Categoria de servicii consulare care înregistrează cea mai mare cerere este cea a documentelor de călătorie, fie că vorbim de pașapoarte electronice sau titluri de călătorie”.
Citește și: George Bologan este noul ambasador al României în Spania
Bogdan Stănescu, consul general la Sevilla este diplomat de carieră, cu o vechime de 20 de ani în cadrul Ministerului Afacerilor Externe. Din 2019 este consulul general al României la Sevilla. În 2011 era directorul Centrului Național de Vize din cadrul Departamentului Consular/MAE. În perioada 2011-2013 a ocupat funcția de director al Direcției Relații Consulare din cadrul Departamentului Consular MAE. În perioada 2013-2019 a fost directorul general al Departamentului Consular MAE.