O teorie a conspiraţiei este demontată de un studiu canadian. Purtarea măștii de protecție nu determină intrarea unei cantități mai mici de oxigen în corp, spun cercetătorii de la Universitatea McMaster din Canada.
Afirmaţiile potrivit cărora măştile reduc aportul de oxigen și provoacă ”intoxicaţie” cu dioxid de carbon sau slăbesc sistemul imunitar au devenit populare, stârnite parţial de informaţiile care circulă pe reţelele sociale.
În acelaşi timp, autorităţile sanitare – inclusiv Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi American Lung Association – au emis informaţii care să desființeze aceste mituri. Cu toate acestea, astfel de afirmaţii persistă.
Astfel că cercetătorii de la Universitatea McMaster din Canada şi-au propus să testeze afirmaţiile. Ei au oferit unui număr de douăzeci şi cinci de adulţi – cu vârsta medie de 76,5 ani – oximetre portabile pentru a-şi măsura nivelul de oxigen din sânge în timp ce purtau mască de protecţie, precum şi înainte şi după.
De altfel, cercetătorii nu au identificat semne de hipoxie sau reducerea oxigenului din sânge. În medie, saturaţia de oxigen a fost de 96,1% înainte ca participanţii să poarte masca şi apoi uşor mai ridicată în timp ce purtau masca şi ulterior – 96,5%, respectiv, 96,3%. Unele persoane se pot simţi inconfortabil purtând o mască, a menţionat Aaron Glatt, purtător de cuvânt în cadrul Societăţii pentru Boli Infecţioase din America.
Însă, aceasta nu este o scuză pentru a nu face acest lucru, a spus el. ”Eu privesc măştile ca pe centurile de siguranţă”, a spus Glatt. ”Nu sunt neapărat confortabile, dar protejează”, a precizat specialistul.