Obezitatea crește riscul decesului din cauza COVID-19 cu aproape 50% și ar putea face vaccinurile împotriva bolii mai puțin eficace, potrivit unui studiu efectuat la scară largă folosind date disponibile la nivel global, transmite The Guardian.
Cercetările efectuate de experți medicali din întreaga lume avertizează că riscul reprezentat de coronavirus pentru persoanele care suferă de obezitate este mai mare decât se credea anterior. Este așteptat ca noul studiu, realizat pentru Banca Mondială, să crească presiunea asupra guvernelor de a aborda această problemă.
Realizat de cercetătorii de la Universitatea Carolinei de Nord din Chapel Hill, studiul a descoperit că persoanele obeze cu un indice de masă corporală mai mare de 30 sunt mai în pericol din toate punctele de vedere: riscul de a fi spitalizat cu COVID-19 este mai ridicat cu 113%, de a necesita internarea la terapie intensivă cu 74% și de a deceda din cauza coronavirusului cu 48%.
„Este un efect destul de mare pentru mine”, a declarat profesorul Barry Popkin, coordonatorul studiului, acesta adăugând că a fost șocat de rezultatele cercetării, subliniind că „riscul de a fi internat în spital cu COVID-19 este dublu în cazul persoanelor obeze”.
Studiul publicat în revista medicală Obesity Reviews este o meta-analiză care a reunit datele obținute de mai multe studii realizate în jurul lumii, inclusiv în Italia, Franța, Regatul Unit, Statele Unite și China.
Persoanele obeze au adesea comorbidități precum boli coronare sau diabet de tip 2 care le plasează într-o categorie de risc mai ridicat în cazul contractării coronavirusului. Obezitatea poate provoca de asemenea modificări ale metabolismului precum rezistența la insulină sau inflamații care îngreunează lupta organismului împotriva infecțiilor.
„Toți acești factori pot influența metabolismul celulelor sistemului imunitar, cele responsabile de modul în care organismul reacționează la patogeni precum Sars-CoV-2”, afirmă profesoara Melinda Beck, co-autoare a studiului.
„Indivizii care suferă de obezitate sunt de asemenea mai predispuși să aibă probleme fizice care fac mai dificilă lupta cu boala, precum apneea în somn care crește hipertensiunea pulmonară sau un indice de masă corporală care face intubarea lor în spital mai dificilă”, adaugă Beck.
Autorii afirmă de asemenea că orice vaccin împotriva COVID-19 ar putea să nu funcționeze la fel de bine pentru persoanele obeze, precizând că „știm că un vaccin antiCovid va avea un efect pozitiv pentru persoanele obeze dar suspectăm din cunoștințele noastre, obținute prin testarea virusului Sars și a celui gripal, că va avea un beneficiu diminuat”, potrivit lui Popkin.