Sari la conținut

A fost actualizată lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat. Cine intră în carantină la revenirea în România?

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a actualizat lista ţărilor/ zonelor/ teritoriilor de risc epidemiologic ridicat pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea.

Listă intră în vigoare de la data de 13 noiembrie. Danemarca a fost inclusă în lista ţărilor de risc epidemiologic ridicat prin decizia CNSU, astfel că persoanele care vin din această ţară vor fi plasate în carantină, nefiind admisă niciuna dintre excepţiile aplicate celorlalte state din listă, explicaţia autorităţilor române fiind ”detecţia circulaţiei în populaţia umană a unei noi variante de virus Sars-Cov 2”. De asemenea, Marea Britanie, Malta şi Argentina au fost scoase de pe lista statelor pentru care e necesară carantinarea.

În zona galbenă, pentru care se impune carantină la domiciliu/ locaţia declarată pentru 14 zile, se află următoarele state:

* Andorra
* Polinezia Franceză
* Cehia
* Luxemburg
* Belgia
* Elveţia
* Liechtenstein
* Slovenia
* Armenia
* Franţa
* Muntenegru
* Austria
* Polonia
* Georgia
* Croaţia
* Olanda
* Italia
* Bosnia şi Herţegovina
* San Marino
* Macedonia de Nord
* Guam
* Spania
* Portugalia
* Slovacia
* Iordania
* Ungaria
* Monaco
* Bulgaria
* Lituania
* Danemarca (urmare a detecţiei circulaţiei în populaţia umană a unei noi variante de virus SARS-CoV-2).