Sari la conținut

Marius Matei, proprietarul singurului restaurant românesc din Madrid: „Este greu pentru toată lumea”

Autorităţile de la Madrid nu reuşesc să oprească apariţia focarelor de Covid-19. De aceea au anunţat restricţii şi mai dure pentru baruri şi restaurante.

Începând de luni, mesele trebuie separate la minim 1,5 metri, iar nunţile nu mai pot fi celebrate cu dans şi serviciu de bar.

Marius Matei conduce singurul restaurant românesc din Madrid şi recunoaşte că nu-i este uşor. În timp ce alte restaurante stau închise, Marius este dispus să ţină afacerea deschisă în continuare şi să servească mâncarea românească apreciată de clienţi, potrivit „Cotidianul”.

restaurant romanesc Madrid

Este greu pentru toată lumea, greu în orice aspect, dar muncind şi luptând vom supravieţui. Facem tot ce e tipic românesc. Sarmale, mici, mămăliguţă. Absolut orice”, spune Marius Matei, patronul restaurantului „La Bunica”.

Spania trece prin al doilea val al pandemiei cu toate că a aplicat cele mai drastice măsuri din Europa. Ultimul bilanţ zilnic semnalează 4500 de cazuri de Covid-19 şi 184 de morţi în ultimele 7 zile, iar regiunea Madrid are cele mai active focare din ultimele zile.

În spitalele madrilene sunt îngrijiţi 400 de oameni afectaţi de coronavirus, dintre care 225 sunt în stare critică. Guvernul regional construieşte contracronometru un spital pentru Covid19 cu 1000 de paturi, care ar trebui să fie gata în luna noiembrie.

https://ziarulromanesc.es/aurelia-zamfir-proprietara-de-restaurant-la-castellon-aveam-14-mese-acum-am-4-m-am-gandit-la-inceput-sa-nu-deschid-deloc/
https://ziarulromanesc.es/incepand-de-luni-la-madrid-nu-vor-mai-fi-permise-intalnirile-a-mai-mult-de-10-persoane-care-nu-locuiesc-impreuna/