Sari la conținut

A învățat meserie în Spania și s-a întors în România: acum are o mega-afacere. „Întoarcerea, cea mai bună decizie”

întors din Spania afacere în România

S-a întors din Spania și a deschis o afacere profitabilă în România – Cătălin Mihaiu a muncit în străinătate și a învățat meserie. După mai mulți ani de muncă, s-a întors în localitatea sa natală și a deschis o afacere profitabilă.
>>> După 13 ani de muncă în Spania, a strâns 8.000 de euro. S-a întors în România și a investit toți banii într-o afacere

S-a întors din Spania și a deschis o afacere profitabilă în România

Cătălin Mihaiu a plecat din Ro­mânia în 2003 şi prima sa expe­rienţă profesională în afara ţării a fost într-un restau­rant de tip fast-food, unde a deprins o mică parte din tainele producţiei de pizza. Ulterior s-a specializat, iar în 2019 a văzut oportunitatea de a se întoarce la Călăraşi, oraşul său natal, şi a practica ce a învăţat. Acum, pizzeria La Troia, deschisă în iulie 2019, produce 150 de pizza zilnic, scrie Ziarul Financiar.

„După câţiva ani buni de experienţă în ţările europene, mai exact în Spania şi Austria, am îndrăznit să revenim în Româ­nia, în Călăraşi. M-am întors împreună cu so­ţia mea, cu care şi lucrez. Nu m-am gândit nici­­odată să rămân în străinătate, iar în 2019 am găsit cea mai mare oportunitate să mă în­torc“, povesteşte Cătălin Mihaiu, fondatorul pizzeriei La Troia.

Investiţia în afacere s-a ridicat la 45.000 de euro, din care 33.000 de euro au provenit dintr-un program de finanţare pentru româ­nii din diaspora, care pornesc businessuri în România.

„Am simţit entuziasmul oamenilor din prima zi şi am vândut chiar 100 de pizza atunci. Apoi, am depăşit acest număr şi acum în fiecare zi facem 150 de pizza. Eu sunt bu­că­tarul şi soţia mea cu încă un angajat mă aju­tă şi mai avem un angajat care se ocupă de li­vrări“, explică Cătălin Mihaiu.
>>> Cătălin Lupu, românul din Spania care a trecut de la încărcarea găinilor în camioane la gestionarea unuia dintre cele mai bune restaurante de carne spaniole

Cea mai mare problemă, lipsa forței de muncă

Cătălin Mihaiu mai spune că cea mai mare problemă a sa în momentul actual este lipsa forţei de muncă, fără de care nu vede o extindere a businessului pe termen mediu. „La noi, dacă ar veni un pizzar, ar câştiga minimum 3.000 de lei.“

„Una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat a fost să revenim acasă. Dorinţa de a ne întoarce era demult, dar lipsea curajul. În 2003, când am plecat, stăteau lucrurile cu totul altfel“. Fondatorul pizzeriei La Troia îşi aminteşte că atunci când a plecat din România nu cunoştea nici măcar tainele gătitului, darămite ale producţiei de pizza, însă a învăţat şi a făcut o afacere din pasiunea sa.

Vasilică Rebrean, un român din Spania care și-a văzut mistuită de flăcări afacerea Auto Talleres Vasi, acum o ia de la capăt