in

Record de cazuri noi. Aproape 500 de infecții în ultimele 24 de ore. Iohannis, către diaspora: «Nu veniţi acasă de Paște»

infecţii

Numărul cazurilor confirmate de coronavirus din România se schimbă de la o zi la alta, la fel și cazurile de decese și de vindecări. Conform celor mai recente date, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 445 de infecții noi. În total, bilanțul cazurilor de COVID-19 ajunge la 3.183. În România, au murit din cauza infecțiilor cu coronavirus 118 persoane. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 283 au fost declarate vindecate și externate. La ATI, în acest moment, sunt internați 83 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 13.531 de persoane. Alte 114.646 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Diagnosticați după ce au murit

43 dintre cei 118 români uciși de coronavirus au fost confirmați cu COVID-19 după data decesului, uneori chiar și câteva zile mai târziu, iar alți 20 au fost confirmați cu infecția cu temutul virus în aceeași zi în care au murit. Județul “campion” la aceste cazuri este Suceava, urmat de Hunedoara, Ialomița și Arad. Astfel, mai puțin de jumătate dintre victimele virusului din țara noastră au fost diagnosticate la timp cu infecția cu COVID-19.

În cazul românilor confirmați cu coronavirus după ziua decesului (42 în total), județul fruntaș este Suceava (20 de cazuri), urmat de Hunedoara (8 cazuri), Ialomița (4 cazuri) și Arad (3 cazuri).

În cazul românilor confirmați cu coronavirus în ziua decesului, topul este condus de județul Suceava (6 cazuri), Arad (5 cazuri), Bistrița Năsăud (3 cazuri) și Spitalul Universitar din București (3 cazuri).

“Revenirea în țară poate fi extrem de periculoasă”

Președintele Klaus Iohannis a făcut vineri un apel către românii din diaspora să nu vină acasă de sărbătorile pascale, pentru a limita răspândirea virusului. Președintele a declarat că urmează cea mai dificilă etapă și că vor fi săptămâni critice pentru sistemul de sănătate.

Am intrat, de câteva zile, în cea mai grea etapă a acestei complicate perioade generate de epidemia de coronavirus. Este o etapă pe care, prin măsurile restrictive luate din vreme, am reușit să o întârziem cât mai mult timp posibil. De acum înainte, urmează săptămâni foarte dificile, care vor fi critice pentru sistemul de sănătate din România.

Este esențial să fim toți conștienți de acest lucru, pentru că vor veni momente cu o mare încărcătură emoțională, care ne vor testa solidaritatea și unitatea.

Avem deja de deplâns 116 morți. 116 semeni de-ai noștri și-au pierdut viața răpuși de acest virus.

Oare câte victime va mai face epidemia? Nu știm! Dar știm sigur că depinde de noi să avem cât se poate de puține!

Fac un apel către românii din Diaspora, un apel necesar, dar care mă umple de tristețe: dragii mei, nu veniți anul acesta acasă de Sărbători. Este foarte important să înțelegeți, oricât de greu ar fi, că revenirea în țară, în sânul familiei, poate fi extrem de periculoasă atât pentru voi, cât și pentru cei la care țineți atât de mult”, a spus şeful statului.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC SPANIA

Spania înregistrează din nou peste 900 de decese în 24 de ore și depășește Italia la număr de infecții

Mesajul unei asistente românce din Spania: «Și aici au fost momente dificile, dar nu ne-am dat demisia»