in

Homosexual agresat de opt persoane mascate la Madrid, indignare în Spania

homosexual agresat Madrid

Guvernul spaniol a condamnat ferm o agresiune violentă, duminică, asupra unui tânăr homosexual, în centrul Madridului, iar poliţia căuta în continuare cei opt autori mascaţi ai atacului.

Acest atac a avut loc la două luni de la uciderea în bătaie a altui tânăr homosexual, în nordul Spaniei, un atac homofob care a scandalizat ţara.

Victima, în vârstă de 20 de ani, a fost atacată de către opt persoane mascate duminică, spre ora locală 17.00 (18.00, ora României), în holul imobilului în care locuieşte, în cartierul foarte la modă Malasaña, a declarat AFP o purtătoare de cuvânt a poliţiei.

Agresorii, care au proferat insulte homofobe, i-au tăiat o buză cu un briceag, cu care i-au scris ”maricon” (”homo”) pe fese, a precizat ea.

Natura agresiunii a şocat rofund Spania, o ţară foarte deschisă în problema homosexualităţii, în care nouă persoane din zece declară că ar susţine un membru al familiei lor dacă acesta este homosexual, lesbiană sau bisexual, potrivit unui studiu recent realizat de către Institutul de sondare a opiniei YouGov.

Proteste masive în Spania după uciderea unui tânăr infirmier de 24 de ani. Sanchez: “Toleranţă ZERO”

Poliţia analizează înregistrările unor camere de supraveghere şi interoghează martori, cu scopul de a stabili ”dacă este vorba despre o agresiune homofobă sau o crimă a urii”, a precizat purtătoarea de cuvânt.

”Crimele urii trebuie să fie condamnate ferm de către clasa politică şi societate”, a îndemnat marţi o purtăroare de cuvânt a Guvermului, Isabel Rodriguez, care a anunţat că premierul Pedro Sanchez a convocat vineri Comisia guvernamentală cu privire la infracţiuni ale urii.

Premierul Pedro Sanchez a subliniat într-un mesaj postat pe Twitter luni seara că ”nu există loc pentru ură” în societatea spaniolă.

”Condamn ferm acestatac homofob”, a denunţat el, pledând în favoarea unei ”ţări deschise”, în care ”nimeni să nu se teamă să fie cine este”.

Manifestaţii au fost convocate miercuri şi sâmbătă, în Piaţa Puerta del Sol, la Madrid.

Această agresiune are loc la două luni după uciderea lui Samuel Luiz, în vârstă de 24 de ani, bătut până la moarte în apropierea unei discoteci de la A Coruña (nord), o crimă care a antrenat numeroase manifestaţii, la care au luat parte mii de persoane, relateaza AFP, potrivit news.ro.

vaccin suplimentar spania

Spania propune administrarea unei doze suplimentare de vaccin anti-COVID-19 anumitor persoane imunodeprimate

schimbata la nastere

O tânără din Spania a descoperit că a fost schimbată la naștere cu un alt bebeluş. Cere daune de 3 MILIOANE euro