in

Victor Ciorbea, avocatul românilor din Spania: «Să le fie respectate drepturile», i-a cerut noului ambasador

Respectarea drepturilor cetăţenilor români din Spania, pe agenda discuţiilor Avocatului Poporului cu noul Ambasador al Regatului Spaniei la Bucureşti, Excelenţa Sa, domnul Manuel Larrotcha Parada, a anunțat Matei Vîrtosu, purtător de cuvânt al AVOCATULUI POPORULUI, potrivit Agerpres.

Avocatul Poporului, domnul Victor Ciorbea s-a întâlnit cu Ambasadorul agreat al Regatului Spaniei în România, Excelenţa Sa, domnul Manuel Larrotcha Parada, care se află la începutul misiunii sale în România şi a efectuat o vizită la sediul instituţiei Avocatul Poporului.

Pe agenda discuţiilor s-au aflat, între altele, situaţia membrilor comunităţii româneşti din Spania şi respectarea drepturilor acestora. Excelenţa Sa, domnul Manuel Larrotcha Parada a declarat că Spania respectă drepturile cetăţenilor români aflaţi în ţara sa şi a subliniat faptul că peste 90 la sută dintre aceştia s-au integrat, iar unii dintre ei au depus deja actele în vedere obţinerii cetăţeniei spaniole.

Atât avocatul Poporului cât şi ambasadorul Regatului Spaniei la Bucureşti au convenit asupra faptului că respectarea drepturilor omului în general şi a drepturilor cetăţenilor români din Spania, în particular, reprezintă o prioritate, iar în cazul apariţiei unor situaţii speciale va exista o colaborare foarte strânsă, în vederea soluţionării lor imediate.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Crește numărul întreprinzătorilor români din Spania, suntem pe locul doi după chinezi

Femei din România umilite în Plaza Mayor, procurorii cer închisoare pentru suporterii de la PSV