in

Top 5 plaje din Spania pe care ar trebui să le vizitați în 2022

plaje spania

Vacanțe în Spania: Top 5 plaje din Spania. Sunt peste trei mii de plaje în Spania. Iată care sunt cele mai frumoase.

Cele mai bune cinci plaje sunt considerate a fi în Formentera, Cádiz, Pontevedra, Cantabria și Almeria.

Ses Illetes, Formentera

Ses Illetes, plaja cea mai reprezentativă din Formentera, în Baleare.

Ses Illetes, Formentera

Situată la sud de Ibiza, insula Formentera este cea mai mică dintre Insulele Baleare și cea mai bine conservată din arhipelag. Este o destinație liniștită și familială.

Ses Illetes este plaja cu nisip alb, a micilor insule, care se întinde spre nord până la insula Espalmador, unde doar cei mai curajoși îndrăznesc să meargă pentru a înota.

Cum se ajunge acolo:

Singura modalitate de a ajunge la Formentera este cu feribotul, deoarece nu există aeroport pe insulă. Pentru a ajunge la Formentera, călătoria se face cu feribotul din Ibiza sau din Denia. 

Feriboturile ajung acolo din Ibiza si din mai multe porturi din Spania continentală. Odată ajuns, este ușor să te deplasezi cu bicicleta, autobuzul, scuterul sau mașina, sunt și opțiuni electrice a căror utilizare ajută la menșinerea curată a insulei.

Mai multe rute regulate de autobuz vă duc de la La Savina la satele și plajele insulei. Există, de asemenea, un autobuz cu circuit special pentru turiști, L3, care oferă un scurtcircuit care acoperă La Savina, plaja Ses Illetes și Es Pujols.

Playa Bolonia, Cádiz

Plaja Bolonia este o plajă aproape sălbatică situată în Tarifa, la aproximativ 15 minute cu mașina de acest oraș. Se află în zona Campo de Gibraltar (provincia Cádiz, Andaluzia) și în fața orașului marocan Tanger.

Este o plajă aproape virgină, un paradis natural cu nisip fin alb și ape cristaline. Plaja are aproximativ 4 kilometri lungime și aproximativ 70 de metri lățime.

Este o plajă aproape de strâmtoare, așa că trebuie să fim foarte atenți la curenții de apă.

Se caracterizează printr-o dună enormă de nisip pe care vântul de est a lărgit-o de-a lungul anilor.

Cum se ajunge acolo:

Ieșirea spre Bolonia este situată aproximativ la Km 70,2 al Autostrăzii Naționale 340 în direcția Tarifa. Sunt 8 km de la această intersecție până la plajă. Vara ar trebui să mergeți mai devreme, deoarece există puțin spațiu de parcare.

Vă sfătuim să vizitați Ruinele Baelo Claudia, Muzeul arhelogic și piscinele naturale din Bolonia .

Plaja Rodas, Pontevedra

Plaja Rodas, una din cele 9 plaje din Insulele Cies, Vigo, este o plajă de nisip alb fin și ape turcoaz limpede, înconjurată de dune naturale și copaci.

Plaja Rodas, Pontevedra

Aleasă în 2007 drept cea mai bună plajă din lume de The Guardian, Playa de Rodas este una dintre cele mai frumoase zone nisipoase ale Insulelor Cíes, din Galicia.

Plaja, care leagă insulele Monte Agudo și Faro, are 1,3 kilometri lungime și 60 de metri lățime. Este inconjurata de păduri de pin și eucalipt. Se află într-o zonă protejată, în cadrul Parcului Național al Insulelor Atlanticului

Plaja este dotata cu toalete, serviciu de supraveghere si salvamar, restaurante si un stand de informatii. Postul de salvamar funcționează în lunile iulie și august, precum și în weekendurile din septembrie și octombrie.

Cum se ajunge acolo:

Insulele Cíes sunt accesibile cu barca și este o experiență cât se poate de plăcută și deosebită. Există feriboturi care fac rute zilnice către insule în lunile de vară și de Paște, cu plecare din portul Vigo. Se ajunge direct la insulele Monte Agudo, unde se află Playa de Rodas, și O Faro. Accesul este permis doar pentru 2.000 de persoane pe zi, așa că este foarte recomandat să rezervați un loc pe navă în avans.

Playa Laidatxu, Cantabria

Plaja Laidatxu, Cantabria. Această plajă scăldată de Marea Cantabrică din localitatea Mundaka este considerată unul dintre cele mai bune 10 locuri cu valuri pentru surf din lume. 

Mundaka, Țara Bascilor

Aici se află în Rezervația Biosferei Urdaibai, Patrimoniu UNESCO.

Calitatea apelor sale este foarte bună și de aceea este recomandată familiilor cu copii. Aici se poate face surf, windsurf, canotaj, dar și plimbări.

Citește și: Vacanță în Andaluzia, cele trei mari festivaluri din iulie și alte informații bine de știut

Playa de los Muertos, Almeria

La Playa de los Muertos sau „Plaja morților” este una din cele mai cunoscute din Parcul național Cabo de Gata. Este considerată frumusețea secretă a provinciei Almeria.

Este o plajă cu mare cristalină, unde însă nu găsești nisip, ci mici pietricele colorate care, sub lumina soarelui, creează reflexe încântătoare.

Cu o apă atât de transparentă, nu va fi greu să vedeți peștișori în apropierea țărmului.

Plaja Morților, Almeria

Nu este doar una dintre cele mai bune plaje din Spania, ci și din Europa. Este compusă din pietriș și nisip și are o lungime de 1160 metri. Portul este Marina de Carboneras, la 2 km de plajă.

De aici Playa del Los Muertos de află la circa 12 minute cu mașina, sunt 8,8 km.

La Playa de los Muertos este situată între cele două sate de coastă, Carbonera și Agua Amarga. Carbonera este un loc spectaculos de unde să vizitezi această plajă și tot Parcul Natural Cabo de Gata.

Este o plajă populată și se poate accesa fără mare dificultate printr-o potecă de aproximativ 20 de minute.

Este recomandabil să aduceți o ladă frigorifică cu băuturi răcoritoare și alimente, deoarece în împrejurimi nu există baruri.

Este una din plajele pentru nudiști din Spania. Își ia numele de la pirații și marinarii care au murit înecați în mare din cauza curenților puternici.

>>> Citește și: Cinci festivaluri cu adrenalină în Spania, trebuie să fii neapărat prezent vara asta

Sursa: Portalul Oficial de Turism al Spaniei, ziarulromanesc.es

cristina florea

Pensia națională și pensia comunitară, interviu exclusiv cu Cristina Florea, atașat pentru probleme de muncă și sociale la Ambasada României în Spania

călătoria în Andaluzia

Vacanță în Andaluzia, cele trei mari festivaluri din iulie și alte informații bine de știut