Sari la conținut

Românii din Spania pot primi reduceri de sute de euro pentru vacanțe. Zece regiuni oferă vouchere pentru stimularea turismului

Românii din Spania au reduceri chiar şi de 75% la vacanțe până în 2022. În funcție de regiunea în care locuiesc vor putea accesa vouchere de călătorie pentru cazare, atracții turistice, SPA-uri sau activități sportive, relatează Ştirile TVR.

Zece regiuni din Spania oferă în premieră bonuri de vacanță pentru a stimula turismul național, puternic lovit de pandemie.

Românii din Spania pot primi vara aceasta până la 700 de euro vouchere de vacanță pe care le pot utiliza și în hoteluri de 5 stele. Singura condiție este să fie rezidenți.

Cei care locuiesc în Comunitatea Valenciana le vor putea utiliza doar în interiorul regiunii. Prima perioadă se încheie pe 15 iunie, iar cea de a doua etapă de înscrieri începe pe 15 septembrie.

Din cele 30.000 de vouchere s-au utilizat deja 22.000. Doritorii pot alege din peste 1.400 de locuri de cazare participante în program.

https://ziarulromanesc.es/granite-redeschise-in-spania-premierul-sanchez-asteapta-10-milioane-de-turisti-in-aceasta-vara/

Și Andalucia și Galicia oferă discounturi în limita a 500 de euro pe care le pot obține doar locuitorii din regiune. Pe de altă parte, Aragon, Castilla la Mancha, Castilla y Leon, Madrid și Ţara Baştilor oferă vouchere tuturor spaniolilor și străinilor rezidenți în Spania, indiferent de zona din care provin. Acestea variază de la 5 euro pentru un meniu la restaurant și pot ajunge până la 600 sau chiar 700 de euro pentru pachetele de vacanță.

Madridul dă startul înscrierilor pe 1 iulie, iar unele comunități autonome au anunțat deja că vor prelungi programul până la 31 mai 2022.

Etichete: