Vacanțe în Spania – Greve la Ryanair și Easyjet Spania – Cei 1.900 de membri ai echipajelor de cabină Ryanair și Easyjet din Spania sunt chemați săptămâna aceasta pentru noi zile de grevă, începând de marți în cazul companiei aeriene irlandeze și de vineri în cazul companiei britanice.
Grevele de la Ryanair, convocate de sindicatele USO și Sitcpla, vor dura patru zile, de marți, 12 până vineri, 15 iulie.
În plus, acestea vor continua între 18 și 21 iulie, precum și între 25 și 28.
Protestatarii cer companiei aeriene negocierea unui contract colectiv care să includă condiții decente de muncă și aplicarea legislației spaniole pentru lucrătorii săi.
>>>Citește și: Grevă EasyJet în Spania în luna iulie, care sunt zilele de proteste
În cele șase zile de grevă au fost anulate 215 zboruri către sau dinspre Spania. Alte peste 1.255 de zboruri au avut întârzieri, potrivit USO.
Greve la Ryanair și Easyjet Spania, până pe 31 iulie
La rândul său, apelul de grevă la Easyjet , la care participă și USO, acoperă weekendul, de vineri 15 până duminică, 17 iulie.
Sunt afectate aeroporturile din Barcelona, Palma de Mallorca și Malaga.
Primele zile de grevă a lucrătorilor Easyjet, între 1 și 3 iulie, a provocat anularea a 26 de zboruri. Alte 185 au avut întârzieri, potrivit sindicatului spaniol.
Au fost anunțate noi zile de grevă, pentru zilele de 15, 16, 17, 29, 30 și 31 iulie.
Motivul acestei greve ale echipajelor Ryanair și Easyjet Spania este blocajul în care se află negocierea Contractului colectiv pentru echipajul companiei.
Sindicatele aspiră la condiții comparabile cu ale colegilor din alte state europene.
„În prezent, membrii echipajului EasyJet din Spania au un salariu de bază de 950 de euro. Adică cu 850 de euro mai puțin decât colegii din Franța sau Germania”, a explicat un lider indical.
>>>>Citește și: Greva însoțitorilor de zbor ai companiei Easyjet în Spania, atenționare MAE
Sursa: uso.es, ziarulromanesc.es