Sari la conținut

Grevă EasyJet în Spania în luna iulie, care sunt zilele de proteste

Știri Spania. Grevă Easyjet Spania iulie 2022. Se anunță 9 zile de grevă Easyjet în Spania, în luna iulie. Plecările în vacanță devin tot mai dificile, protestele se adaugă celor anunțate de personalul Ryanair în iunie și dificultăților din aeroporturi, din cauza lipsei de personal.

Echipajele EasyJet din Spania intră în grevă în iulie

Citește și: Wizz Air şi Ryanair, schimbări în politica de bagaje, în vigoare de la 1 noiembrie

Personalul de cabină al EasyJet, cu sediul în Spania, va intra în grevă timp de nouă zile, în luna iulie.

Acestea au fost deja stabilite: 1, 2, 3, 15, 16, 17, 29, 30 și 31 iulie.

Echipajele vor să facă astfel presiuni asupra companiei pentru îmbunătățirea salariilor și condițiile lor de muncă.

Este vorba de 450 de angajați care ar urma să intre în grevă.

Grevă Easyjet Spania iulie 2022

Anunțul protestelor a fost făcut marți, 21 iunie 2022, de sindicatul USO.

Secretarul general al USO la EasyJet Malaga, Miguel Galán, se plânge că nimeni nu vrea să mărească salariile membrilor echipajului din Spania.

În Spania, aceștia au un salariu de bază de 950 de euro, cu 850 de euro mai puțin decât primesc colegii lor în Franța sau Germania.

„Bazele noastre sunt în orașe foarte scumpe și cu salariul de bază abia acoperim chiria sau ipoteca”, a explicat liderul sindical Galán.

El a mai spus că ”Spania are cel mai mic salariu de bază pentru echipajul său dintre toate bazele EasyJet din Europa. Dacă zbori multe ore, plătești facturile, dar cu prețul reducerii timpului de odihnă și al zborului mai mult”.

Această grevă se alătură celei convocate de personalul Ryanair din Spania pentru șase zile: 24, 25, 26 și 30 iunie și 1 și 2 iulie.

În acest caz, apelul vizează circa 1.200 de lucrători. 

Protestului spaniol s-au alăturat colegii Ryanair din Franța, Portugalia, Belgia și Italia. Aceștia fac grevă pe 24, 25 și 26 iunie; calendarul variază în funcție de țări.

Întreruperi în programul de zbor

Compania le-a cerut reprezentanților sindicali să revină la negocierile contractului colectiv și să anuleze manifestațiile.

Totodată a avertizat că „se prevede că vor exista unele întreruperi în programul nostru de zbor dinspre și dinspre Malaga, Palma și Barcelona în perioada de grevă”.

Grevă Easyjet Spania iulie 2022. Compania va opera doar 90% din serviciile sale în Europa în iulie și septembrie.

Nu a precizat însă numărul de zboruri anulate din cauza grevei echipajelor Easyjet.

Easyjet a asigurat că va anunța din timp pasagerii afectați.

Totodată, va oferi acestora posibilitatea de a face o nouă rezervare.

Surse: uso.es, ziarulromanesc.es

Etichete: