in

Un român din Spania a stat o lună în comă la terapie intensivă: „Tremuram, am căzut la pământ”

Povestea virală distribuită de medicul Luis Díaz Izquierdo s-a încheiat cu un final fericit.

Lorenzo Vania Hancu, român în vârstă de 50 de ani, este unul dintre numeroșii pacienți ajunși cu Covid la Serviciul de Urgență al Spitalului Universitar Severo Ochoa din Leganes (Madrid) în ultimele luni. El a reușit să învingă coronavirusul după aproape o lună în comă în Unitatea de Terapie Intensivă (UCI) a spitalului.

Povestea sa a devenit virală când unul dintre medicii din spital, Luis Díaz Izquierdo, a prezentat cazul pe rețelele de socializare, fără a-i dezvălui identitatea.

Lorenzo Vania Hancu a fost internat în camera de urgență pe 16 ianuarie 2021 cu simptome de pneumonie bilaterală. Istoricul medical a arătat că nu avea patologii anterioare și hipertensiune și că nu era diabetic sau fumător.

Cu trei zile înainte de internarea în UCI, el a avut simptome catarale și a dat teste pozitive pentru antigeni.

A fost internat cu „mari dificultăți în respirație și dureri în piept”. Abia se putea exprima. Avea buze mov, cianotice.

Radiografia a confirmat că avea pneumonie bilaterală, momentele fiind „foarte dificile”, spune medicul. Bărbatul a trebuit să fie internat de urgență la UCI, iar prognosticul său a fost foarte complicat.

Luis Díaz a povestit în acea zi pe rețelele de socializare cazul lui Lorenzo. Povestea a devenit virală în câteva ore, cu mesaje de forță și încurajare pentru Lorenzo și cu cuvinte de recunoștință pentru profesioniștii din sănătate din complexului Leganes în lupta împotriva covidului.

Aproape o lună mai târziu, povestea ajunge la finalul său fericit. Potrivit unor surse din Severo Ochoa, în urmă cu o săptămână, medicii care l-au tratat în UCI au putut să-i certifice îmbunătățirea și l-au externat.

Acum, Lorenzo își revine după consecințele bolii și doctorul Díaz Izquierdo l-a putut vizita în camera sa de la etajul 3C de spitalizare.

“Tremuram. Cădeam la pământ”, își amintește Lorenzo despre cum s-a simțit când a ajuns la urgență. „Ești nașul meu de viață, mi-ai salvat viața”, adaugă el recunoscător doctorului, potrivit 20minutos.es.

Întâlnirea dintre cei doi, foarte emoționantă, transmite un mesaj de speranță „în fața unei boli despre care știm din ce în ce mai mult”.

romanca spania

Româncă din Spania nevoită să se prostitueze la 53 de ani. «Copiii mei sunt dependenţi în totalitate de mine»

femeie insarcinata

Româncă însărcinată, ucisă cu sânge rece în Spania. Presupusul ucigaş a fost eliberat. «Viața unui român valorează mai puțin decât libertatea unui spaniol»