in

Tânăr român răpus de boală la Madrid, familia face apel la comunitate. «Ajutați-ne să îl putem înmormânta creștinește acasă»

Ionuț Teodorescu, 28 de ani, a murit, miercuri 19 februarie noaptea, într-un spital din Spania, unde făcea chimioterapie.

Suferea de cancer de circa doi ani și a făcut chimioterapie în țară.

S-a căsătorit și a făcut și botezul copilului în România în luna ianuarie, apoi a venit în Spania, sperând într-un miracol. Dar după mai multe operații, starea acestuia s-a agravat.

Ionuț Teodorescu s-a stins, lăsând în urma sa un bebeluș de cinci luni și o soție îndurerată.

Familia cere ajutor comunității pentru a-i repatria trupul acasă, în județul Giurgiu.

Potrivit soţiei lui Ionuţ Teodorescu, până la această oră, s-au strâns în conturile deschise de familie 1.094 de euro şi 7.600 de lei, scrie ziarul Giurgiuveanul.

Pentru transportul corpului neînsufleţit şi acte e nevoie de circa 4.500 de euro.

Astăzi, 21 februarie se va face autopsia şi îmbălsămarea cadavrului – ce se află la Hospital Universitario Puerta de Hierro Majadahonda, în Madrid – şi, fiind în weekend, transportul spre România, care se va face cu avionul, va fi posibil abia săptămâna viitoare, timp în care se mai pot face donaţii.

Soția, Camelia Ana Maria, face apel către toți oamenii de bine ce pot ajuta în aceste momente tragice, donând sume oricât de mici în contul RO73 RNCB 0857 1426 5996 0001, deschis la BCR, pe numele Teodorescu Camelia Ana Maria. Donațiile în euro se pot face la Bankia Spania, în contul ES5920382239056000707021, titular de cont Teodorescu Ionuț.

UPDATE Camelia Ana Maria Teodorescu, soţia lui Ionuţ, a informat că s-au strâns fondurile necesare repatrierii corpului neînsufleţit al soţului său, portvit Giurgiuveanul.

Familia le mulţumeşte tuturor celor care au ajutat, au donat sau s-au implicat în campania de strângere de fonduri.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC SPANIA

„Eu n-am fugit din țară, au fugit părinții mei/ Și-ntr-o zi o să ne-ntoarcem toți copiii diasporei”

Au forțat șase fete să se prostitueze în Spania și România, familie întreagă arestată la Galați, 50.000 de euro cash confiscați