Sari la conținut

Tarragona, româncă de 24 de ani, moartă în urma unui impact deosebit de grav între un autoturism și un TIR

O româncă de 24 de ani a murit, vineri, într-un accident rutier deosebit de grav produs în Spania, între localitățile Altafulla și Tarragona. Accidentul s-a produs după ce mașina în care se afla tânăra din România a fost lovită de un tir, scrie Observator.tv.

Mădălina Maria, o tânără din România, care locuia alături de familia ei în apropiere de Barcelona a fost implicată în teribilul accident de la ieșirea din localitatea Altafulla.

În urma impactului deosebit de grav dintre autoturismul în care se afla românca și un tir, tânăra a fost grav rănită, iar martorii au chemat de urgență ambulanțele. Medicii au încercat să o salveze, dar după câteva ore au constatat decesul.

Poliția spaniolă a deschis o anchetă pentru a stabili condițiile în care s-a produs accidentul.