Sari la conținut

Acum puteți vedea migdalii înfloriți din Quinta de los Molinos: Arta efemeră a 1.900 de copaci

Spectacolul migdalilor înfloriți din Quinta de los Molinos

Spectacolul migdalilor înfloriți din Quinta de los Molinos – În Parcul madrilen, în fiecare an, înfloresc timp de aproximativ două săptămâni toți migdalii. Înflorirea migdalilor a fost anticipată în acest an și este deja la „cel mai înalt” punct din cauza vremii bune din ultimele săptămâni. Sute de madrileni vin aici în fiecare an ca să se bucure de acest spectacol al naturii care durează circa trei săptămâni.
Citește și: Decesul unui cetățean român în Spania. Ce trebuie să facă rudele – Clarificările celei mai autorizate instituții EXCLUSIV

Spectacolul migdalilor înfloriți din Quinta de los Molinos

Mai exact, parcul adăpostește 1893 de migdali. Primăria Madrid a instalat 330 de exemplare noi între 2020 și 2022 , în timp ce în campania 2022-2023 au fost plantați încă 283 de copaci. „Acest parc are astăzi cel mai mare număr de migdali din întreaga sa istorie ca urmare a faptului că acest Consiliu Local a plantat aproape 600 de noi migdali în ultimii patru ani ”, a declarat Borja Carabante, delegatul de Urbanism, Mediu și Mobilitate de la Consiliul Municipal din Madrid.
Citește și: Spania facilitează transmiterea certificatelor de viață pentru pensionari și creează o aplicație. Iată cum funcționează VIVESS

Oficialul a subliniat, de asemenea, că vizitarea acestei grădini în timpul înfloririi migdalilor a devenit o „ tradiție” pentru a „întâmpina” primăvara. Directorul și curatorul Parcurilor Istorice din orașul Madrid, Isabel González, precizează că anul acesta înflorirea va dura mai puțin decât în ​​sezoanele trecute.
Citește și: Spitalul public Niño Jesús începe un studiu de pionierat în Spania împotriva epilepsiilor rezistente la medicamente

Pe toate drumurile sunt ceea ce se numesc migdali de graniță, care sunt primii care înfloresc. După aceștia vin migdalii cultivați, adică cei care sunt în parcul madrilen. Dacă mergi de-a lungul M-40, toți migdalii de la margine sunt în floare și aceștia și în Quinta de los Molinos.
Citește și: Ce se întâmplă cu ratele la bancă pentru apartamentele distruse în incendiul din Valencia?

Cum se ajunge la Quinta de los Molinos?

Ideal pentru a vedea spectacolul migdalilor înfloriți din Quinta de los Molinos este în mod obișnuit finele lunii februarie. Dar în acest an înflorirea a început deja în urmă cu câteva zile. Soarele face ca florile să se deschidă. Tot ce speră madrilenii este să nu fie prea frig și să nu plouă. Astfel oamenii vor putea să se bucure de migdali pentru o mai lungă perioadă de timp.

De-a lungul anilor, vizitarea grădinii în perioada de înflorire a devenit o tradiție. Parcul Quinta de los Molinos este deschis în fiecare zi a anului, de la 6:30 la 22:00 pe tot parcursul anului. Majoritatea traseelor ​​sale sunt accesibile persoanelor cu mobilitate redusă. Dacă nu ai propria mașină, cel mai bun mod de a ajunge la Quinta de los Molinos este fără îndoială metroul, folosind linia 5, cu coborâre la stația Suances. Sursa: telecinco.es