Sari la conținut

Spania, Guvernul aprobă „legea rider”, curierii de mâncare vor înceta să mai fie autonomi: „Un tânăr pe bicicletă nu este antreprenor”

Consiliul de Miniștri din Spania a aprobat marți, așa-numita „lege rider”, promovată de Ministerul Muncii condus de Yolanda Díaz. Măsura implică faptul că livratorii care lucrează pentru platformele digitale vor avea, în mod implicit, o relație de muncă cu acele companii. Adică vor fi angajați și nu lucrători independenți, ca înainte.

Ministrul Yolanda Díaz a explicat că noul regulament îi „protejează pe cei mai vulnerabili”, în special pe tineri. Această regulă plasează Spania în avangardă, pentru că „nicio țară” nu a legiferat cu privire la această chestiune: „Suntem pionieri și știu că Europa ne urmărește”, a spus ea la conferința de presă de după Consiliul de Miniștri.

Livratorii de produse nu mai pot fi întreprinzători autonomi, deoarece „un tânăr pe bicicletă cu o aplicație nu este antreprenor ”, dat fiind că nu are „nicio marjă de autonomie” asupra condițiilor sale de muncă.

De lege vor beneficia cei 18.000 de livratori care se află în prezent în Spania, potrivit Ministerului Muncii, deși angajatorii companiilor de livrare ridică cifra la 30.000. Nu toți „riderii” sunt în favoarea acestei reguli: unii o resping și au demonstrat marți în mai multe orașe, deoarece susțin că regula „va lăsa 15.000 de muncitori fără locuri de muncă”.

Principala schimbare este că curierii vor avea „prezumția de angajare”, adică vor deveni angajați ai platformelor, cu excepția cazului în care se demonstrează că sunt cu adevărat autonomi. Aceasta implică o creștere a drepturilor în ceea ce privește organizarea, sindicalizarea, contribuțiile și protecția socială.

Companiile care livrează mâncare în Spania au la dispoziţie trei luni pentru a-şi transforma curierii în angajaţi cu carte de muncă.

Decretul guvernamental adoptat marţi, după ce a fost convenit cu sindicatele şi asociaţiile profesionale, este destinat clarificării situaţiei juridice a miilor de curieri, după ce anul trecut Curtea Supremă din Spania a decis că firmele de livrări au legături de muncă cu curierii lor şi nu sunt doar simplii intermediari.

Noile reguli au intrat în vigoare imediat, iar companiile au la dispoziţie 90 de zile pentru a se conforma.

Cazul pe baza căruia a fost emisă decizia Curţii Supreme viza livratorii start-up-ului Glovo.

Deşi noua lege face mai dificil pentru companii precum Deliveroo sau Uber Eats să aibă curieri în sistem freelance, punând capăt unei practici răspândite, mai multe asociaţii care apără drepturile livratorilor precum şi o serie de experţi în dreptul muncii susţin că decretul guvernamental nu clarifică în mod definitiv situaţia juridică, fiind posibil să fie iniţiate noi acţiuni în justiţie.

Între timp, majoritatea companiilor de livrări au început să se pregătească pentru modificările cerute de noua lege, analizând noi modele de business care să le permită să fie profitabile.

Firma Just-Eat, subsidiara din Spania a grupului Take Away, a angajat deja o parte dintre curierii săi şi în situaţiile în care există un număr mare de cereri recurge la lucrători de la companiile de transport. Alte firme din acest sector, precum Glovo, au optat pentru angajarea unora dintre curieri prin agenţiile de plasament temporar.