Guvernul spaniol a aprobat vineri instaurarea unui venit minim vital (ingreso mínimo vital). Acest venit minim vital a fost fixat la 462 euro pe lună pentru un adult care trăieşte singur.
Familiile vor încasa lunar 139 de euro pentru fiecare persoană suplimentară, adult sau copil, cu un plafon fixat la 1.015 euro pe gospodărie.
„Un nou drept social s-a născut azi în Spania”, a afirmat Pablo Iglesias, vicepremier al guvernului şi liderul partidului stângii radicale Podemos, la încheierea unui consiliu de miniştri.
Această schemă vizează un număr de aproximativ 2,3 milioane de persoane, sau 850.000 de familii. Persoanele cu vârsta între 23 şi 65 de ani şi cu venituri mai mici de 16.614 euro, excluzând locuinţa şi împrumuturile pe termen scurt, vor fi eligibile pentru a fi incluse în noul program.
Guvernul spaniol va plăti un stipendiu lunar şi va completa veniturile de care beneficiază în prezent persoanele care câştigă mai puţin de 462 de euro pe lună, astfel încât persoanele care câştigă mai puţin să primească cel puţin venitul minim garantat în fiecare lună, a spus Iglesias. Acesta a adăugat că noul program va include şi stimulente pentru găsirea unui loc de muncă.