Sari la conținut

Români condamnați pentru omor, au ucis un bătrân de 77 de ani din Huelva, ajutați de o conațională care venea în casă ”să facă sex”

Trei români, doi bărbați și o femeie, au fost condamnați la închisoare pentru omor, în Spania, după ce au ucis un bărbat de 77 de ani din Huelva. Bărbații, ajutați de o conațională cu care bătrânul întreținea relații sexuale, au intrat în casă pentru a-i fura seiful, apoi l-au ucis, scrie lavozdigital.es.

Cei doi români au fost condamnați la 10 ani de închisoare pentru omor iar împreună cu ei a fost judecată și o femeie, tot de cetățenie română, care a luat 4 ani de închisoare pentru tâlhărie, aceasta din urmă lucrând chiar în casa victimei. Aceștia se fac vinovați de moartea unui bărbat de 77 de ani, pe care l-au omorât în casa sa din Matalascañas, regiunea Huelva, Spania.

Cererea inițială a Parchetului a fost de 25 de ani în total.

În declarațiile din sala de judecată, inculpații și-au recunoscut faptele, astfel că judecătorul i-a condamnat la pedepsele menționate, aplicând și daunele atenuante pentru recunoașterea, cu întârziere, a faptelor. Ei au depus deja 50.000 de euro din cei 90.000 de euro pe care trebuie să îi plătească surorii victimei, unică moștenitoare în acest caz. Diferența de 40.000 de euro îi vor plăti în următoarea perioadă, în rate.

În rechizitoriu, Parchetul a concluzionat că inculpații „au planificat jaful” în casa victimei, având informații despre casă din cauza relației profesionale pe care femeia o avea cu bărbatul, care venea în casă „frecvent” să efectueze „treburile casnice și să facă sex” cu bătrânul. Ea a informat ceilalți doi inculpați despre locuința victimei și despre existența unui seif acolo. Femeia este disculpată de acuzația de omor și incriminată doar pentru furt, deoarece, prin relația pe care o avea cu victima, aceasta știa despre „amplasarea unui seif mare în hol, ascuns în spatele unui tablou”. Autorii faptei au reușit să ia seiful scoțându-l de pe perete cu o rangă.

În acest context, cei doi bărbați au planificat jaful din locuința victimei. Ei eu pătruns apoi în locuința victimei forțând ușa din spate și odată ajunși în interior au căutat în toate încăperile obiecte de valoare.

Când au cerut parola seifului de la proprietarul casei, bătrânul care a refuzat să o dea. Din această cauză, „au legat strâns picioarele și mâinile victimei, cu benzi de prosop tăiate și l-au împletit cu o cămașă care îi acoperea fosele nazale, împiedicându-l să respire normal”, procurorul concluzionează că victimei i-a fost împiedicată „orice posibilitate de apărare”.

Potrivit documentului procurorului, victima a suferit „mai multe lovituri la nivelul capului, feței, brațelor și mâinilor, suferind în urma acestora 57 de răni”, inclusiv vânătăi multiple pe picioare și brațe, dar și în zona capului.

La rândul său, avocata româncei a precizat că femeia a preferat să recunoască faptele. Femeia a fost în închisoare trei ani și opt luni, ceea ce înseamnă că peste câteva luni va fi liberă.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC SPANIA

https://ziarulromanesc.es/a-omorat-un-om-cu-bata-in-romania-apoi-a-fugit-in-spania-si-s-a-angajat-cioban-arestat-la-ciudad-real-video/