Agenții Poliției Naționale au arestat patru persoane în Alcoi (Alicante), presupuși membri ai unui grup care s-a specializat în săvârșirea de escrocherii folosind identități furate de la victimele lor.
Membrii grupului infracțional au făcut diverse oferte pe internet, oferind locuri de muncă, închiriere de case sau apartamente și lăsând ca un singur contact un număr de Whatsapp. În plus, au solicitat o fotografie a cărții de identitate (DNI), pentru a formaliza presupusul acord.
Când persoanele vătămate au trimis copia documentului personal, nu au mai primit răspunsuri din acel moment, întrucât singurul scop al infractorilor era de a obține datele personale și fotografiile documentelor, a informat poliția din Alicante.
Următorul pas al înșelătoriei a fost de a contracta mai multe numere telefonice folosind modul „prepay”, pentru care au trebuit să furnizeze doar datele de înscriere care ar putea fi chiar fictive, fără a mai necesita confirmare.
Odată în posesia lor fotografiile documentelor persoanelor vătămate, precum și numerele telefonie mobilă cu numele persoanelor fictive, au procedat la deschiderea online a diferitelor conturi online în diferite entități bancare, folosind fotografiile obținute fraudulos, documentele părților vătămate și numărul telefonic de contact, obținând, prin urmare, utilizarea integrală a funcționării acestor conturi prin „serviciile bancare online”, deoarece codurile pentru efectuarea tranzacțiilor sunt trimise prin SMS la numere de telefon comunicate.
Escrocii au folosit apoi conturile pentru a efectua toate tipurile de activități ilicite, le-au folosit pentru a primi transferuri ilegale, pentru a solicita împrumuturi și sau pentru spălare de bani. Într-unul din conturi, în doar patru zile au fost detectate mișcări de sume de peste 47.000 de euro.
Majoritatea procedurilor necesare pentru efectuarea escrocheriei au fost efectuate din România pentru a împiedica acțiunile poliției.
Ancheta a fost efectuată de agenți ai Brigăzii de Poliție Judiciară a Postului Național de Poliție din Alcoi, până în prezent au identificat mai mult de patruzeci de deținători de cont bancar vătămați, fără știrea lor.
Majoritatea celor afectați nuerau conștienți de faptul că sunt deținătorii de conturi bancare, mulți dintre ei nu au realizat nimic până când nu au fost solicitați de Poliție, când au fost plasați într-o infracțiune sau au fost puși pe lista neagră a băncilor pentru nerestituirea unor împrumuturi sau finanțări.
După ce presupușii membri ai grupului au fost identificați, s-a creat un dispozitiv pentru arestarea tuturor celor implicați. În cadrul operațiunii, s-au efectuat două percheziții domiciliare în Alcoi, unde arestații locuiau temporar, descoperindu-se 100 de cartele SIM, peste 2000 de euro în numerar, numeroase documente personale și bancare, echipament informatic și numeroase carduri bancare.
Deținuții de naționalitate română și cu vârste cuprinse între 37 și 42 de ani au fost puși la dispoziția Curții de Instrucție de Gardă din Alcoi care a decretat deținerea lor în închisoare. Ancheta rămâne deschisă și nu este exclusă apariția de noi victime.