Garda civilă a destructurat un grup infracțional dedicat escrocheriilor bancare pe teritoriul Spaniei, după o plângere făcută în localitatea Casas de Don Antonio din Extremadura. Patru români au fost arestați în Tarragona și Alicante și acuzați de fraudă, furt de identitate și apartenență la o organizație criminală.
Ancheta a început după o plângere a unui septuagenar la secția din Casas de Don Antonio, care a denunțat că, fără consimțământul său, a fost extrasă suma de 89.000 de euro din contul său bancar, scrie hoy.es.
Echipa de investigații tehnologice a Gărzii Civile din Cáceres a declanșat ancheta „Casalco”. În primele zile, s-a descoperit că în spatele înșelătoriei există un grup infracțional care opera pe întreg teritoriul național și că acesta a comis cel puțin 18 escrocherii bancare cu care ar fi obținut 158.000 de euro.
Garda Civilă a reușit să afle modul de operare al bandei, care s-a bazat pe doi pași. Primul era să obțină informații exacte despre victimele lor pentru a deschide conturi bancare online, lucru pe care l-au făcut sustrăgând documentația bancară din căsuțele poștale ale locuințelor victimelor sau păcălindu-i să cumpere sau să închirieze case turistice prin i Internet, solicitând documentația personală, în principal documentul național de identitate și informații bancare.
Al doilea pas, cu o specializare tehnologică ridicată, a fost deschiderea de conturi online la aceeași instituție financiară a victimei. Codurile de acces au fost furnizate de aceeași entitate la deschiderea contului, pe telefoanele mobile ale organizației, putând astfel accesa toate conturile bancare ale victimei și a le goli prin transferuri către alte conturi ale terților.
Toate aceste operațiuni electronice au fost efectuate de la IP-uri anonime sau prin rețelele Wi-Fi ale unor persoane foarte vulnerabile, de la care au funcționat fără a lăsa urme.
Deținuții, de la sfârșitul anului 2019, au creat un total de 56 de conturi bancare false, asociate cu un număr de 13 numere de telefon.
Multe dintre persoanele înșelate nu știau că identitățile lor erau folosite pentru comiterea infracțiunilor, iar marea majoritate și-au amintit că, la un moment dat, le-au furnizat bandiților o copie a ID-ului și a numărului contului bancar, pentru vânzarea unui vehicul sau închirierea unei case turistice, fără ca tranzacția să se efectueze efectiv. De asemenea, a fost depistată și contractarea frauduloasă a creditelor personale emise în numele părților vătămate.
Agenții Gărzii Civile din Cáceres s-au deplasat în Alicante și El Vendrel (Tarragona), orașe în care locuiau membrii organizației.Cei patru membri ai bandei, de origine română, au fost arestați pentru presupusele infracțiuni de fraudă, furt de identitate și apartenență la o organizație criminală, trei dintre ei intrând în închisoarea Fontcalent din Alicante, iar a patra persoană fiind eliberată sub control judiciar.
Operațiunea, care este încă deschisă, nu exclude descoperirea altor escrocherii comise de organizație pe teritoriul național, precum și arestarea altor presupuși făptuitori pentru aceleași infracțiuni.
Recomandările autorităților
Informatii personale.
Nu furnizați, în niciun caz, persoanelor necunoscute și cu atât mai puțin online, nici DNI și nici numărul de cont bancar, fie pentru a efectua o tranzacție comercială, pentru a căuta un loc de muncă sau pentru a angaja un serviciu
Corespondenţă.
Evitați, pe cât posibil, recepția corespondenței băncii pe suport de hârtie, fiind cea mai recomandată recepția corespondenței online.
Securitate.
Este foarte recomandat să schimbați des cheile de securitate ale routerului Wi-Fi, pentru a evita utilizarea frauduloasă a rețelei.