Doi bărbați și o femeie, de 31, 36 și 39, de naționalitate română, membri ai aceluiași nucleu familial, au fost reținuți în Puerto de Mazarrón, provincia Murcia, cu acuzația de constituire de grup infracțional și trafic de ființe umane în scopul exploatării muncii. Aceștia recrutau români, le ofereau casă și masă, pentru a-și însuși salariile lor, a informat Garda Civilă.
„Operación Dracu” – Operațiunea Dracu, așa cum a fost numită de Garda Civilă, a destructurat organizația, arestând membrii și confiscând 2.500 de euro, bijuterii, un automobil de lux, documentele personale și cardurile bancare ale victimelor.
Ancheta a început în luna iulie, când 13 cetățeni români ajunși în orașul Puerto de Mazarrón au denunțat Gărzii Civile situația de semi-sclavie în care trăiau, după ce s-au mutat din alte provincii spaniole în Regiunea Murcia.
Victimele au susținut că au fost ademenite de un compatriot din Murcia, cu o ofertă de locuri de muncă și cazare într-o localitate din regiune, deși acest presupus binefăcător, după ce le-a oferit angajare în companii agricole din Mazarrón, și-a însușit salariile și îi teroriza cu amenințări și agresiuni fizice. Această situație a devenit extremă, până la lipsa de alimente și alte bunuri esențiale.
Investigatorii din Benemérita au fost cei care au colectat informațiile necesare și au concentrat ancheta asupra unui clan familial format dintr-un cuplu și cumnatul unui din soți. În momentul în care presupusul lider al clanului a plecat în România, victimele au profitat de ocazie pentru a comunica situația lor nefericită la Garda Civilă.
Cercetările efectuate au descoperit că victimele aveau înregistrate conturi curente la băncile din zonă, deși adresa poștală furnizată coincidea cu adresa principalului suspect, astfel încât cărțile de credit au ajuns direct la mâinile clanului, precum și informații despre veniturile lor sau extrase, care erau controlate de acesta. În acest fel, membrii clanului și-au însușit banii de salarizare.
După câteva luni de anchetă, Garda Civilă a localizat și reținut doi bărbați și o femeie, cu structură criminală ierarhică. Potrivit anchetei, este un grup infracțional perfect organizat, condus de o persoană care a orchestrat proiectul infracțional, cu selecția de compatrioți.
Odată ajunse în Spania, victimele erau adăpostite în locuințe ocupate anterior de membrii grupului infracțional, unde locuiau înghesuiți, în ciuda plății de până la 150 de euro pe lună pentru chirie.
Ulterior, cu scuza prelucrării contractelor de muncă, au cerut documentele lor personale pe care le-au folosit-o pentru înregistrarea conturilor bancare și a cărților de credit unde erau plătite salariile. Pentru aceasta, s-au folosit situația de vulnerabilitate și lipsa de cunoaștere a limbii spaniole a victimelor, chiar însoțindu-i la sucursalele băncii pentru a acționa ca interpret și pentru a se asigura că procedurile bancare au fost efectuate conform planurilor bandei.
Restul membrilor grupului infracțional erau responsabili de alte sarcini, cum ar fi menținerea lucrătorilor sub amenințare și agresiune și monitorizarea zilelor lor de muncă și informarea angajatorilor. Un mebru al bandei se prezenta ca șef de echipă și responsabil al muncitorilor, așa încât angajatorii spanioli nu cunoșteau adevărata situație a lucrătorilor.
Cei trei arestați au fost puși la dispoziția Curții de Instrucție numărul 4 din Totana (Murcia).
Ancheta rămâne deschisă, identificarea altor victime nu este exclusă, la fel și reținerea altor persoane legate de grupul infracțional destructurat.