Sari la conținut

Medici specialiști din Spania: ”Părinții ar trebui să ia în considerare orice opțiune înainte de a lăsa copiii cu bunicii”

Bunicii sunt întotdeauna dispuși să dea o mână de ajutor, mai ales dacă este vorba să aibă grijă de  nepoți. „Cu toate acestea, în situația închiderii școlilor pentru a limita răspândirea coronavirusului, părinții ar trebui să ia în considerare orice opțiune înainte de a lăsa copiii cu bunicii”, după cum a subliniat Sacramento Pinazo, președintele Societății de Geriatrie și Gerontologie din Valencia, citat de ABC.

„Persoanele în vârstă sunt un sector foarte vulnerabil al populației, mai ales dacă au un sistem imunitar slab sau suferă de afecțiuni respiratorii, renale sau cardiace”, a precizat acesta.

Și Francisco Tarazona, membru al Consiliului de Administrație al Societății Spaniole de Geriatrie și Gerontologie, a declarat că relațiile între persoanele în vârstă și copii sunt benefice, „dar când condițiile de sănătate o permit”.

El recomandă părinților, înainte de a-i lăsa pe copii cu bunicii, să se asigure că vârstnicii sunt sănătoși și să fie conștienți că infectarea „este oricând posibilă”.

Potrivit evoluției de până acum, copiii și adolescenții tind să prezinte doar simptome ușoare ale îmbolnăvirii cu coronavirus, dar cei care au astm sau sistem imunitar slăbit pot face complicații serioase. Cele mai expuse sunt persoanele în vârstă, în rândul cărora s-au înregistrat și cele mai multe decese, precum și pacienții care suferă și de alte boli – afecțiuni cardiace, cancer și diabet.

https://ziarulromanesc.es/35-de-morti-si-peste-1600-de-infectati-spania-este-pe-locul-doi-dupa-italia-la-epidemia-de-coronavirus/