Sari la conținut

Insulele Canare fără restricții Covid, de joi

Insulele Canare fără restricții Covid. Insulele Canare vor suspenda joi TOATE restricțiile legate de Covid. Este o suspendare temporară a măsurilor, a anunțat Ángel Víctor Torres, președintele Guvernului Insulelor Canare, potrivit canarias7.es.

Ángel Víctor Torres, președintele Guvernului Insulelor Canare

Consulat itinerant în Insulele Canare, la Tenerife și Gran Canaria, la începutul lunii aprilie

Torres: Joi vom suspenda toate restricțiile

”La următorul Consiliu de Guvernare de joi, vom suspenda toate restricțiile legate de pandemie care au rămas în Insulele Canare”, a spus Ángel Víctor Torres.

El a atenționat că aceasta este o suspendare temporară a măsurilor naționale și regionale. Dacă circumstanțele se înrăutățesc, măsurile restrictive vor putea fi reactivate, informează Guvernul Insulelor Canare.

Insulele Canare fără restricții covid, de joi. În timpul primului său discurs în cadrul dezbaterii privind statutul naționalității canare, Ángel Víctor Torres a spus că nu este sfârșitul pandemiei, așa că „vom rămâne vigilenți”.

Insulele Canare, fără restricții Covid

Ángel Víctor Torres a subliniat că, fără îndoială, această suspendare a reglementărilor conduce Insulele Canare către o nouă etapă de mai multă normalitate. ”Vom continua să ne concentrăm, așa cum am făcut în 2021, pe îmbunătățirea datelor de sănătatea publică din Canare”, a mai spus Torres.

Pandemia a lovit Insulele Canare mai puțin decât s-a întâmplat în alte comunități.

Anunțul guvernatorului este o surpriză. Potrivit ultimelor date disponibile, pe insule sunt 14.622 de persoane care trec prin boală la domiciliu. Alte 289 sunt internate în secții de spital și 32 sunt tratate în unități de reanimare.

Președintele Guvernului local privește spre viitor. Trece peste pandemie și se concentrează pe îmbunătățirea infrastructurilor sanitare.

Din vara viitoare vor funcționa trei noi clădiri polivalente în trei spitale din Tenerife, Gran Canaria și Lanzarote.

Etichete: