Sari la conținut

Ai planuri de Crăciun și vrei să pleci cu avionul? Atenție, tocmai a fost anunțată grevă în Spania, care sunt zilele de protest

grevă pe aeroporturile spaniole de crăciun

Grevă pe aeroporturile spaniole de Crăciun, sindicaliștii care amenință cu proteste din cauza „lipsei de răspuns” din partea companiilor la redresarea productivității au stabilit deja datele la care vor întrerupe lucrul. Sunt chemați la proteste 10.000 de muncitori AENA (Aeropuertos Españoles y Navegación Aérea): personalul operativ, tehnicieni de operațiuni, și personal administrativ. Iată care sunt zilele de grevă.
Citește și: Greva Ryanair 2022 Spania, ce pot face călătorii afectați, au dreptul la despăgubiri?

Grevă pe aeroporturile spaniole de Crăciun, în ce zile

Motivul apelului la grevă este dorința lucrătorilor de a recupera plata de productivitate pe care au încetat să o mai primească la izbucnirea pandemiei, întrucât atunci grupul public-privat a încetat apoi să mai aibă beneficii. „Traficul aerian și-a revenit niveluri din 2019 (an record) iar în unele aeroporturi le-a depășit”, explică sindicaliștii.

Angajații cer să încaseze din nou această plată. Suma reprezintă în jur de 2% din salariul anual al fiecărui muncitor. Anul acesta, un total de 225,7 milioane de pasageri au trecut printr-un aeroport din rețeaua Aena. Cifra este cu 110% mai mult decât anul trecut, deși cu 12% mai puțin decât în aceeași perioadă din 2019. Datele grevei au fost fost oficializate luni, 12 decembrie în fața Ministerului Muncii. Zilele afcetate sunt 22, 23, 30 și 31 decembrie, precum și în 6 și 8 ianuarie anul viitor.

Cine este de vină?

De la sindicat asigură că, „în ciuda cuvintelor bune, întârzierea ajungerii la acord provoacă multă neliniște în rândul lucrătorilor”. În plus, reprezentanții sindicatelor care organizează această grevă pe aeroporturile spaniole de Crăciun amintesc că deja plănuiau să intre în grevă. Motivele erau aceleași și la începutul lunii decembrie. Dar au renunțat la idee pentru că Ministerul a promis să rezolve problema. Însă Ministerul nu a onorat promisiunea.

grevă pe aeroporturile spaniole de crăciun

În momentul de față, singurul sindicat care face apel la mobilizare este CCOO. Acest sindicat care are 42% din reprezentarea în companiile grupului Aena. Surse sindicale atrag atenția că de vină pentru blocajul în încasarea acestui supliment nu este AENA, ci Ministerul de Finanțe, care trebuie să autorizeze plata.

În paralel cu această grevă angajaților AENA, călătoriile aeriene din perioada Crăciunului și începutul anului 2023 ar putea fi grav afectate și de greva piloților Air Nostrum. Este vorba de proteste în zilele de 22, 23, 26, 27, 29 și 30 decembrie și pe 2 și 3 ianuarie 2023. Piloții cer actualizarea Indicelui Prețurilor de Consum în negocierea noului contract colectiv de muncă.
Citește și: România iese din starea de urgență, dar zborurile cu Spania rămân SUSPENDATE

Sursa: elperiodico, ZiarulRomanesc.es

Etichete: