Sari la conținut

Doi tineri români arestați în Almendralejo, au vrut să sustragă motorină din rezervorul unui camion, puși pe fugă de un câine

Agenții Poliției Naționale din Almendralejo, provincia Badajoz (Extremadura) au arestat doi tineri români de 20 și 30 de ani, pentru o infracțiune de furt cu violență asupra bunurilor.

Evenimentele s-au petrecut sâmbătă 28 decembrie, în jurul orei 23.50, când, printr-un apel la 091, un agent de pază al unei firme situate pe strada Pérez Rodríguez din Almendralejo a denunțat prezența a două persoane care încercau să scoată motorină din rezervorul unui camion parcat în curtea firmei.

Paznicul a relatat că acești tineri au sărit un zid cu înălțimea de trei metri, dotați cu patru canistre și scule și au încercat să spargă rezervorul camionului, renunțând la intenție din cauza unui câine deținut de companie. Speriați de câine, hoții au fugit.

Polițiștii au plecat în căutarea lor.

Astfel, pe un drum din apropierea firmei au fost interceptați cei doi tineri într-un vehicul care circula cu viteză mare.

Cei doi au fost opriți și prezentau, conform poliției, „o stare evidentă de transpirație, oboseală și respirație profundă”, fără a oferi un motiv coerent pentru prezența lor în acel loc la acel moment, astfel încât Poliția Națională a procedat la „reținere imediată”.

La percheziția vehiculului, agenții au găsit un număr mare de unelte de spargere, precum și măștile cu care își acoperiseră fețele pentru a nu fi identificați la momentul comiterii acestui furt.

Hoții au fost arestați și puși la dispoziția autorității judiciare.

https://ziarulromanesc.es/muncitor-sezonier-roman-de-41-de-ani-ucis-in-bataie-de-doi-conationali-pe-1-ianuarie-in-andaluzia/