O furtună de o oră a făcut dezastru în zona Madridului. A plouat torenţial, iar pe unele străzi, transformate în râuri, maşinile au fost purtate ca nişte jucării. Sute de maşini au fost distruse, iar localnicii au trecut prin clipe de groază. În zonă, trăiesc şi mii de români. Pe unii dintre ei, i-a rănit ploaia cu gheaţă. O româncă povesteşte cum a încercat disperată să-şi protejeze fiica.
”Niciodată nu am văzut aşa ceva! E devastat tot oraşul.”, a mărturisit pentru a1.ro, Dorina Juch, o româncă stabilită în Arganda del Rey.
E potop în Arganda del Rey, un oraş aflat la 30 de kilometri de Madrid! Un râu învolburat a înghiţit şoseaua principală. Apa a luat tot ce i-a ieşit în cale. Inclusiv maşini. Ana, o româncă stabilită în oraş, a privit înspăimântată cum furtuna venită din senin prinde proporţii apocaliptice.
”Furtună, vânt, a rupt pomi, ai văzut cum a dus torentul format maşinile. Pe mine şi pe fată ne-a prins, eram plecate la cumpărături, şi ne-a prins pe stradă. I-am acoperit capul fetei cu mâinile. Şi vreau să vă spun că sunt vânătă pe gât, sunt vânătă pe mână, şi asta în două minute cât am făcut până acasă. A fost deasă grindina şi destul de mare!”, a povestit Ana, la a1.ro, o româncă stabilită în același orășel.
Serviciile de urgenţă au transmis mesaje de alertă pe telefon. Iar sirenele au anunţat pericolul. Din fericire, ploaia a pornit la o oră la care spaniolii erau în pauza de masă, la adăpost. Tot sudul ţării a fost afectat de fenomenele extreme.
Pagubele materiale sunt însemnate. Magazinele au fost inundate, iar în unele oraşe gheaţa a atins câţiva centimentri. Oamenii nu îşi fac griji. Primăria şi firmele de asigurări oferă despăgubiri pentru astfel de situaţii grave. Şi, din fericire, nimeni nu a fost grav rănit.
Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC SPANIA