Camera penală a Curții Supreme a Spaniei a confirmat pedepsele de 55 de ani și zece zile și 53 de ani și zece zile de închisoare aplicate fraților Cristian Alin și Sebastian Sandulache.
Aceștia au fost condamnați pentru trei infracțiuni de trafic de persoane în complicitate cu trei infracțiuni de prostituție forțată, șapte de prostituție forțată și o altă infracțiune împotriva drepturilor lucrătorilor, spălare de bani și vătămare.
Pentru această ultimă infracțiune – vătămare – a fost condamnat doar Cristian Alin Sandulache. De asemenea, instanța supremă a confirmat pedepsele de 20 de ani de închisoare aplicate lui Ionuț Banciu, în calitate de complice al unei infracțiuni de trafic de persoane și opt infracțiuni de prostituție, precum și 20 de ani de închisoare lui Marian Meuca pentru complicitate în zece infracțiuni de prostituție.
Conform Europa Press, Instanța supremă a respins apelurile formulate de cei patru condamnați împotriva sentinței Curții Provinciale din Asturias care, pe lângă sentințele de închisoare menționate anterior, au impus măsuri de restricție și plăți de despăgubire a victimelor.
Instanța afirmă că prima sentință este corectă, atunci când descrie că frații Sandulache, împreună cu Ionuț Banciu, Marian Meauca și alte persoane neidentificate, au înființat din 2010 o organizație dedicată capturării femeilor în România, prin înșelăciune și abuzarea de precaritatea sau vulnerabilitatea lor, pentru a le aduce în Spania pentru a practica prostituția „în condiții de exploatare și folosirea violenței sau intimidării, obținând astfel beneficii semnificative.”
În relatarea faptelor dovedite, potrivit sentinței, se precizează în mod expres că frații Sandaluche „au exercitat funcțiile de comandă. De asemenea, se precizează că Ionuț Banciu a colaborat în funcțiile de recrutare și în supravegherea și controlul femeilor și că Marian Meauca a colaborat la aceste ultime funcții și a dus, uneori, femei la cluburi, păzind intrările și ieșirile din locuințe pentru a se asigura că acestea sunt însoțite, fiind responsabil de autorizarea de a folosi mobilul când frații Sandaluche nu erau prezenți „.
Instanța concluzionează că nu există nicio îndoială că, din această descriere faptică, faptele trebuie descrise ca o infracțiune care implică persoane și determinare coercitivă la prostituție cu agravanta grupului infracțional, prevăzută de articolele 177.6 și 188.1 și 4 b) din Codul penal în vigoare la data la care au avut loc evenimentele.
Camera respinge încălcarea prezumției de nevinovăție invocată în recurs, mărturiile victimelor fiind precize și coerente, evaluate cu precauția cerută de lege, și în plus nu sunt singura dovadă de acuzare, fiind coroborate cu alte dovezi.
De asemenea, subliniază că dovezile de acuzație „sunt solide și suficiente și faptul că unele dintre victime au negat să fi suferit constrângeri sau violență pentru practicarea prostituției sau că una dintre ele a negat că ar fi fost înșelată să vină în Spania nu împiedică condamnarea pentru aceste crime, având în vedere că martorii în cauză s-au referit la o situație generală și unică pentru toate femeile. Martorii au identificat fără îndoială toate femeile supuse coerciției și violenței și acesta este motivul pentru care condamnarea a fost extinsă la acțiunile ilicite ale tuturor femeilor afectate, chiar dacă unele au negat faptele. „
În ceea ce privește condamnarea pentru infracțiunea împotriva drepturilor lucrătorilor, sentința explică faptul că nu există nicio îndoială că frații Sandulache au folosit violența pentru a-și atinge obiectivele și au impus victimelor condiții de muncă contrare demnității umane și a altora la orice condiție legală și admisibilă de lucru.
„Indiferent de responsabilitățile care ar putea fi solicitate proprietarilor unităților, serviciile victimelor erau plătite de alții și în contextul unei relații de subordonare și violență. Femeile trebuiau să muncească în fiecare zi a săptămânii fără odihnă, fiind obligate să predea 200 de euro, indiferent de condiții și, în plus, în cazul în care nu mergeau să munceasc, erau oricum nevoite să plătească suma de 200 de euro, totul într-un context de abuz și violență. Având în vedere aceste fapte, nu se poate face o cenzură la sentință, deoarece a fost sancționată prin aplicarea articolului 311 din Codul penal „, subliniază camera.
În ceea ce privește acuzația de lipsă de probe pentru condamnarea pentru infracțiunea de spălare de bani, Camera concluzionează că probele din proces demonstrează „săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și prostituție forțată, toate cu un scop indiscutabil de profit.
Această activitate – adaugă instanța – „a generat resurse economice semnificative și s-a dovedit că cei condamnați pentru această infracțiune, au făcut numeroase transferuri de bani către rudele din România prin intermediul unor terți (rude, cunoscuți sau persoane a căror identitate a fost ascunsă) care dovedește intenția de a ascunde originea ilicită a banilor ” În plus, el adaugă că există o absență absolută de dovezi care să ateste că recurenții ar avea o sursă legitimă de venit care să le justifice bunurile deținute.