Sari la conținut

Au forțat zeci de românce să se prostitueze în Spania: frații Săndulache au fost condamnați la 108 ani de închisoare

Au obligat zeci de românce să se prostitueze, adunând astfel o avere de peste 1,5 milioane de euro. Frații Cristian Alin Săndulache și Sebastian Săndulache au fost condamnati la 108 ani de închisoare de justiția spaniolă, pentru trafic de persoane, obligarea la prostituție, spălare de bani, vătămări corporale. Nu au drept la eliberare condiționată. Totodata, cei doi frați au fost obligați să plăteasca fiecare o amendă de câte 500.000 de euro pentru spălare de bani, și împreună daune de 285.000 de euro pentru zece fete, victime ale rețelei lor de prostituție.

Cristian Alin Sandulache, 35 de ani, liderul unei grupări infracționale din Asturia, controla prostituția româncelor în cluburi din Llanera și Siero. A primit 55 de ani și zece zile de închisoare. Fratele lui, Sebastian, 38 de ani, a fost condamnat la 53 de ani și zece zile de închisoare, potrivit observator.tv. Ademeneau femeile în Spania, promițându-le un loc de muncă. Ajunse în Spania, fetele erau bătute, violate, obligate să se prostitueze. Când nu câștigau câți bani le cereau cei doi frați, fetele erau puse să mănânce în fața lor bancnotele pe care le câștigasera de la clienți. Cei doi frați au cîștigat în doar trei ani, între 2010 si 2013, 1,5 milioane de euro din trafic de persoane și prostituție și dețineau mai multe apartamente în Oviedo și mai multe mașini de lux.
Român condamnat la 55 ani de închisoare în Spania, găsit spânzurat în celulă. Familia nu crede în sinucidere

Decizia nu e definitivă și poate fi atacată atât de procurori, cât și de cei patru români condamnați.