Un român în vârstă de 31 de ani a fost arestat de Poliția Națională cu acuzația de a fi jefuit două biserici din centrul orașului Malaga.
Arestatul, care se prefăcea a fi foarte evlavios, s-a ascuns în băi până după închiderea bisericilor, pentru a acționa.
Din grabă, și-a uitat lucruri personale la locul faptei și reîntorcându-se pentru a le recupera, a fost surprins de pastorul unei biserici și dat pe mâna poliției.
Jafurile au avut loc în biserica La Zamarrilla și în biserica San Pablo, ambele din cartierul La Trinidad.
Conform Poliției, arestatul a profitat de faptul că era cazat la un hotel din centru, pentru a „vizita” cele două biserici, la câteva zile distanță.
„A intrat în timpul orelor de deschidere pentru public, purtând o biblie și un crucifix pentru a da aspectul de a fi credincios evlavios și, ulterior, s-a ascuns în toalete, unde și-a schimbat hainele pentru a nu fi recunoscut și a comite furtul”, au explicat polițiștii.
Când biserica s-a închis publicului, hoțul și-a părăsit ascunzătorul pentru a forța mai multe cutii cu donații ale bisericii, din care anchetatorii asigură că a obținut o pradă de peste 700 de euro.
Totuși, o mare greșeală l-a determinat să fie descoperit de pastorul bisericii San Pablo. Tânărul a uitat într-una dintre biserici o vestă cu un telefon mobil în interior.
Preotul l-a surprins și a sunat la Poliția Națională, iar anchetatorii l-au identificat și arestat pe presupusul autor, un bărbat de naționalitate română, care a venit din Italia.
De caz se ocupă Curtea de Instrucție nr. 3 din Malaga.