in

Spania, şofer român de TIR, a agățat o fată pe Badoo, la întâlnire a fost bătut și jefuit

Un şofer român de TIR s-a dus la întâlnire cu o fată, cunoscută pe site-ul Badoo, în Spania, dar a rămas şi fără adidaşii din picioare. Florin are 37 de ani şi a trăit cea mai îngrozitoare experienţă a vieţii lui. Garda Civilă din Spania are de rezolvat un caz extrem de violent a cărui victimă a fost românul.

Florin, 37 de ani, s-a înscris pe site-ul de întâlniri Badoo, iar în după-amiaza zilei de 26 iulie, o fată foarte drăguță l-a abordat acolo. Bărbatul a fost încântat să vorbească cu tânăra în privat și apoi pe WhatsApp. În aceeași noapte a plecat la Gallur, o localitate din provincia Zaragoza.

Florin n-a avut niciun fel de bănuială. A dus TIR-ul pe care-l conduce în parcarea firmei pentru care lucrează, și-a luat maşina personală, un Renault Clio, și a mers să o întâlnească pe fată. Ea i-a spus că se numeşte Daniela Mendoza, ar avea 24 de ani și s-a născut în Republica Dominicană. 

La audieri, Florin a descris-o că avea 1,75 m, pielea închisă la culoare, slăbuţă iar în fotografiile pe care le avea în telefonul mobil purta pantaloni roz foarte scurţi şi un maieu care abia îi acoperea sânii. ”Era foarte sexy”, și-a amintit românul. Pentru el a fost prima întâlnire de pe Badoo.

Pe drumul spre locul de întâlnire, fata i-a trimis mesaje tot mai îndrăzneţe, în care vorbea depre bikinii ei şi că o să-i arate lui Florin.

Românul a ajuns foarte încântat la Gallur. Acolo, pe marginea şoselei, îl așteapta fata. S-a urcat în mașină, l-a sărutat și i-a spus că și-a lăsat sacoul la casa bunicii sale şi că îi este frig. L-a rugat să meargă să îl ia, înainte de a se duce împreună la un hotel, să se cunoască mai bine. Florin a fost de acord, iar femeia l-a îndrumat spre o alee neasfaltată din apropiere, la capătul căreia se vedea o casă ce părea părăsită. Fata a coborât și i-a spus lui Florin să stingă farurile şi să o aştepte.

Când ra revenit, nu era singură. Doi bărbați l-au arunat la pământ, l-au lovit de multe ori, l-au legat cu o sfoară și i-au pus un cuțit la gât. I-au acoperit gura cu bandă adezivă, la fel faţa şi gâtul. Unul dintre bărbaţi i-a aplicat câteva şocuri electrice. Cei doi bărbaţi l-au jefuit apoi, i-au luat ceasul, portofelul, în care avea 55 de euro, cardul de credit, telefonul, maşina, chiar şi adidaşii pe care îi avea în picioare. Apoi au plecat şi l-au lăsat desculţ şi rănit pe drum.

Florin a fost găsit după ceva vreme de o femeie care a chemat poliţia. Ancheta a arătat că telefonul de pe care îi răspundea la mesaje fata de pe Badoo e al unui român. Profilul ei de pe site a dispărut, ancheta a devenit dificilă.

Dar poliţiştii au reuşit să îi prindă pe cei trei, după ce au mai atacat un spaniol agăţat tot pe Badoo, şi au ucis alţi doi bărbaţi, după ce i-au jefuit. Femeia este Hedangelyn Candy Arrieta, o venezueleană de 34 de ani, iubitul ei, Mohamed Achraf, un marocan, şi spaniolul  Jose Antonio Melendez.

Criminalii au fost prinşi în septembrie, dar povestea a fost făcută publică abia acum.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC SPANIA

Un român din Spania primește 1.500 de euro să bată o femeie marocană, farsa pusă la cale pentru a obține permise de ședere

Căpşuni la 2 metri sub pământ, un român care a lucrat 10 ani în Spania s-a întors și a dat lovitura în țară