Sari la conținut

Scandal uriaș: Pedro Sánchez a copiat teza de doctorat de la o româncă. „Măcar scuze putea să-mi ceară”

Pedro Sánchez a copiat teza de doctorat de la o româncă – Tensiunea din jurul tezei de doctorat a premierului spaniol Pedro Sánchez a fost reaprinsă după apariția unor noi informații care sugerează că o mare parte din lucrare ar fi fost copiată dintr-un articol academic semnat de o doctorandă româncă, scrie eldistrito.es. Teza, prezentată de Sánchez la Universitatea Camilo José Cela, a primit calificativul maxim în ciuda suspiciunilor care planează asupra conținutului său.

Pedro Sánchez a copiat teza de doctorat de la o româncă – Articolul, preluat fără citare

Nicoleta Vasilcovschi, doctor în economie și autoare a unui studiu despre comerțul internațional publicat în 2010, a fost citată de presă ca fiind una dintre victimele plagiatului comis de Sánchez. Ea a descoperit cu stupoare că pagini întregi din teza premierului spaniol reproduc, cuvânt cu cuvânt, textul său – inclusiv o greșeală de dată pe care ea o corectase ulterior.

Această acuzație se adaugă suspiciunilor mai vechi apărute în 2018, când publicații precum ABC și OKDiario au demonstrat, cu ajutorul unor programe antiplagiat, că lucrarea conține paragrafe întregi copiate din surse guvernamentale, rapoarte oficiale sau texte academice neverificate. Acestea nu erau nici marcate, nici atribuite corect.
Citiți și: VIDEO – Pedro Sánchez laudă diaspora română. „E foarte importantă pentru noi, vrem ca România să intre în Schengen până la sfârșitul anului”

Reacția guvernului: negare și amenințări

Pedro Sánchez a copiat teza de doctorat de la o româncăSánchez nu a recunoscut acuzațiile și a respins toate solicitările de a renunța la titlul său de doctor. Din contră, a reacționat prin atacuri la adresa jurnaliștilor, promițând procese pentru defăimare. Universitatea Camilo José Cela a refuzat să reevalueze teza, apărându-și decizia din 2012 și neadmițând o eventuală anchetă academică.

Vasilcovschi a declarat pentru OKDiario că se simte profund nedreptățită și așteaptă măcar o scuză publică din partea premierului. Ea a subliniat că textul copiat nu doar că a fost preluat fără acord, ci nici măcar nu a fost corectat, ceea ce trădează o lipsă crasă de integritate academică.

Pedro Sánchez a copiat teza de doctorat de la o româncă – Un caz ignorat de justiție și universitate

În alte țări europene, asemenea acuzații ar fi dus la anchete oficiale și chiar demisii. În Germania, mai mulți miniștri au pierdut funcții după ce s-a descoperit că și-au plagiat lucrările de doctorat. În Spania, însă, procuratura nu a deschis nicio investigație, iar Parlamentul nu a inițiat vreo comisie de anchetă, scrie eldistrito.es.

Instituțiile spaniole rămân tăcute, în timp ce cazul Vasilcovschi devine simbolul impunității politice. OKDiario, ABC și alte surse media spaniole au documentat în detaliu originile și inconsecvențele lucrării lui Sánchez, dar acestea nu au avut nicio consecință instituțională concretă.