Rudele unui bărbat de 41 de ani, din orașul Gura Humorului, s-au ales cu dosar penal pentru „zădărnicirea combaterii bolilor”. Acestea sunt acuzate că au desigilat sicriul în care se afla trupul bărbatului decedat, infectat cu COVID-19.
Bărbatul a stat internat la Spitalul Județean Suceava cu probleme grave de sănătate, avea cancer, dar în timpul spitalizării a fost confirmat și cu COVID 19.
Luni seară, rudele au preluat sicriul de la morgă și după ce au ajuns acasă l-au desigilat pentru a fi privegheat timp de trei zile, scrie Realitatea.net.
În cursul zilei de marți polițiștii au fost alertați de localnici despre cele petrecute și s-au deplasat imediat la fața locului. Totodată, în acest caz au fost sesizați și reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Suceava.
Sicriul a fost resigilat și bărbatul a fost înmormântat. La fața locului au fost prezenți și jandarmi pentru aplanarea unui posibil conflict.
Unul dintre participanţii la înmormântare a intrat în direct pe Facebook din cimitir şi a ţipat în gura mare că bărbatul a murit de cancer şi că acum autorităţile obligă rudele să-l îngroape ca mort de COVID-19, pentru bani. „Uitaţi ce să întâmplă la noi, în România. A murit de cancer şi ne obligă să-l înmormântăm de COVID ca să ia bani. Uitaţi, oameni buni! Ne obligă să-l îngropăm de COVID şi el a murit de cancer. Uitaţi, oameni buni, ce legi sunt!”, a spus Marin Suciu.