Premierul Ludovic Orban le-a transmis cetăţenilor români aflaţi în străinătate că dreptul acestora de a veni în ţară nu va fi restrâns, dar, în funcţie de zona din care vin, au obligaţia „fie să intre în carantină, fie să intre în izolare pe o perioadă de 14 zile”.
„Le transmit tuturor cetăţenilor români că nu le vom restrânge dreptul de a veni în ţară, dar există această obligaţie, ca în funcţie de ţara sau zona din care vin şi de nivelul restricţiei impuse, fie să intre în carantină, fie să intre în izolare pe o perioadă de 14 zile”, a declarat premierul.
Însă, în ceea ce-i priveşte pe românii din Italia, premierul a precizat că statul român nu le poate asigura transportul tuturor, ci doar în cazul unor situații excepționale. „În Italia sunt peste un milion de români, nu se poate organiza transport rutier, se ştie foarte clar că există restricţii împotriva cărora sigur că ne luptăm, restricţii care au fost introduse de alte state. Se ştie de Ungaria, care a introdus restricţii, se ştie de Slovenia, care a introdus restricţii. Transportăm pe calea aerului doar cazuri, de exemplu, de turişti, cum a fost situaţia unor turişti care au fost surprinşi de declararea stării din Italia şi care efectiv nu aveau niciun mijloc de trai, se aflau şi într-o situaţie dificilă, numai cazuri speciale, în care putem interveni pentru un număr mai restrâns”, a explicat premierul.
Premierul a lansat şi un apel către românii din Italia, în special cei care au lucrat în industria hotelieră, să recurgă la formele de sprijin pe care le oferă statul italian. „De asta apelez la toţi cetăţenii români care se află în Italia, poate şi în Spania, că acum şi în Spania este introdusă starea specială, să caute, în cazul în care au lucrat… în Italia ştiu că au lucrat în industria hotelieră sau în alte ramuri în care firmele au trebuit să închidă, să apeleze la toate formele de sprijin pe care le oferă statul italian. Sigur că suntem într-o permanentă legătură cu ambasada, cu consulatele şi, la nivel diplomatic, păstrăm legătura şi încercăm să găsim soluţii de susţinere a românilor care se află în situaţii deosebite în Italia sau în alte ţări, în funcţie de evoluţia evenimentelor”, a mai spus Orban.
Declarațiile vin în contextul în care zeci de români, persoane care lucrau în turism, care aveau sau nu contracte de muncă și care au fost disponibilizați de angajatori, sunt blocați în nordul Italiei și sunt îngrijorați că nu pot găsi soluții să se întoarcă acasă.
Ministerul Afacerilor Externe le-a recomandat duminică seara tuturor cetățenilor români care se află ca turiști în străinătate să depună demersuri pentru scurtarea șederii și revenirea în țară în cel mai scurt timp. De asemenea, pe cei care au programate călătorii în străinătate îi sfătuiește să se gândească de două ori înainte să plece și să se informeze.
În România au fost confirmate, până acum, 158 infecții cu coronavirus. Nouă dintre pacienți au fost declarați vindecați și au fost externați.