Ludovic Orban a anunțat joi, că mai mulți cetățeni români aflați în Spania au solicitat repatrierea. Orban a precizat că ambasadele și consulatele române vor face o ”selecție riguroasă” cu cetățenii români care ”chiar au nevoie și pot să respecte condițiile de revenire în țară”.
”Am primit mai multe solicitări din Spania, din partea unor cetățeni români, cetățeni care au avut contracte de muncă sezoniere, unele întrerupte pe perioadă determinată, unele întrerupte la termen, altele întrerupte înainte de termen, din cauza răspândirii epidemiei, care solicită să îi susținem în revenirea în țară. Cum am procedat și în Italia, cu o verificare foarte serioasă din partea ambasadei, a consulilor noștri, trebuie făcute liste cu astfel de cetățeni care chiar au nevoie și pot să respecte condițiile de revenire în țară.
Și la fel cum am procedat anterior, cu sprijinul Ministerului Transporturilor, al companiei Tarom, să reușim să-i readucem în țară. Repet, aveți mare grijă, că știți ce am pățit cu avionul de la Barcelona, parcă.
Deci aici trebuie o selecție riguroasă, este vorba despre cetățeni români care chiar au avut contracte, care sunt serioși și care într-adevăr merită întreaga noastră susținere în vederea revenirii în țară”, a spus premierul.
Orban a mai subliniat faptul că românii care vor veni din Spania trebuie aduși cât mai aproape de zona de reședință, ”pentru un transport eficient către locurile de carantină”.
La rândul său, ministrul de Interne Marcel Vela a declarat că este important să fie făcute liste riguroase, pentru a putea fi verificat ”gradul de infracționalitate”: ”Evident, dar important pentru noi este să verificăm și gradul de infracționalitate. Și atunci, pe listă, putem să verificăm tot ce intră în România.”