Aderarea la zona euro în 2024 este o variantă foarte ambiţioasă, dar dacă vom corecta dezechilibrele macroeconomice putem să sperăm să intrăm în Mecanismul Ratelor de Schimb II (ERM II) şi după aceea în zona euro, a declarat ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu.
„Trebuie să fim foarte oneşti. Depinde cât de rapid corectăm ceea ce s-a întâmplat în ultimii trei ani de zile. Dacă corectăm rapid aceste dezechilibre, fără prea mari costuri pentru economie putem să sperăm la 2024 la intrarea, nu în Zona Euro, în Mecanismul Ratelor de Schimb II, şi după aceea în zona euro”, a spus Cîţu.
El a explicat că Bulgaria va trece mai uşor la euro pentru că are consiliu monetar, iar rata de schimb este fixă faţă de euro.
„România nu este acolo şi are de parcurs etapa până în 2024 aşa cum arată lucrurile astăzi, clar. Dar dacă nu am fi avut ultimii trei ani în care toate, toate dezechilibrele macro au fost adâncite, au fost lărgite de politica iresponsabilă a PSD din ultimii ani am fi putut spune 2024, da este un obiectiv pe care vrem să-l atingem. Până acum corectăm şi ca să corectezi e nevoie de timp”, a afirmat Florin Cîţu.
Şeful de la Finanţe a menţionat că a avut discuţii cu Comisia Europeană, cu investitorii străini şi că le-a explicat tuturor de ce nu se reduce peste noapte deficitul bugetar la 3% sau sub 3%, pentru că asta ar însemna ca politica fiscală să devină imediat o frână în calea economiei şi nu doreşte aceasta.
„Trebuie să facem lucruri gradual. Am avut o politică fiscală prociclică, care a pus gaz pe foc trei ani de zile, nu poţi astăzi să vii cu o politică fiscală care omoară tot. Nu. Venim cu o politică graduală. Trecerea va fi graduală de la politică fiscală prociclică la o politică fiscală neutră. Asta înseamnă o guvernare responsabilă şi noi estimăm că în 2022 vom ajunge cu deficitul sub 3% şi atunci putem să discutăm şi de zona euro”, a adăugat Florin Cîţu.
Directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), bulgăroaica Kristalina Georgieva, a calificat drept plauzibil obiectivul de aderare a Bulgariei la zona euro în 2023, într-un interviu acordat postului de radio public bulgar BNR, citat de AFP.
Kristalina Georgieva a precizat că a evocat acest subiect cu preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, în marja forumului economic de la Davos.
Recent, ministrul bulgar de finanţe Vladislav Goranov a anunţat că Bulgaria urmează să adere în aprilie la mecanismul ratei de schimb ERM II, considerat „anticamera euro”, cadru de reglementare bancară în care un stat trebuie să petreacă minim doi ani înainte de a putea intra în zona euro.
Bulgaria, cel mai sărac stat din UE, aplică din 1997 un regim de austeritate bugetară care îi permite menţinerea unor indicatori macroeconomici stabili şi a unui nivel redus al datoriei publice (28% din PIB în octombrie 2019).