Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat că, în urma solicitărilor făcute de comunitatea de români din Spania, va înfiinţa o nouă secţie de votare în Valencia, în plus față de cele anunțate deja.
Adresa noii secții este Calle del Dr. Marañon nr. 4, 46017 Valencia.
Consultați adresele tuturor secțiilor de votare AICI.
Astfel, în total MAE va organiza 378 de secţii de votare în străinătate la referendumul pentru revizuirea Constituţiei din 6 şi 7 octombrie.
Din cele 378 secţii de votare înfiinţate, 192 vor fi organizate pe lângă misiunile diplomatice, oficiile consulare şi institutele culturale, iar 186 – în alte locaţii, în vederea asigurării unui acces cât mai facil pentru cetăţenii români aflaţi în străinătate în comunităţi semnificative situate la distanţe mari faţă de sediile misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare.
În motivarea stabilirii numărului şi sediilor secţiilor de votare din străinătate au fost luate în considerare datele proceselor electorale anterioare, arată MAE.
Cele mai multe secţii de votare vor fi organizate în Italia (58), Spania (48), Republica Moldova (35), Statele Unite ale Americii (32), Marea Britanie (19), Franţa (15), Germania (14).
Ministerul Afacerilor Externe a finalizat, totodată, expedierea buletinelor de vot, a ştampilelor electorale şi a celorlalte materiale necesare votării către misiunile diplomatice, oficiile consulare şi institutele culturale, în vederea distribuirii acestora către secţiile de votare.
De asemenea, MAE a transmis către Autoritatea Electorală Permanentă lista cu persoanele propuse să facă parte din birourile electorale ale secţiilor de votare din străinătate în vederea avizării lor ca experţi electorali. Din rândul experţilor electorali din străinătate vor fi desemnaţi, de către preşedintele Biroului Electoral pentru secţiile de votare din străinătate, preşedinţii secţiilor de votare din afara ţării.
Referendumul se va desfășura pe parcursul a două zile, 6 și 7 octombrie 2018, între orele 7.00 și 21.00, ora locală.
Întrebarea care va fi adresată românilor la referendumul pentru redefinirea familiei va fi: „Sunteți de acord cu legea de revizuire a Constituției României în forma adoptată de Parlament?”.
Parlamentul României a adoptat iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei potrivit căreia familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat și o femeie, nu pe cea consimțită între soți. „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instituirea copiilor”, prevede modificarea adusă articolului 48 din Constituția României. Acum cetățenii sunt chemați să aprobe sau nu, prin referendum, această modificare.
Pentru ca referendumul să fie valabil, este necesară o prezenţă la urne a cel puțin 30% dintre persoanele înscrise pe listele electorale permanente, iar rezultatul referendumului este validat dacă opţiunile valabil exprimate reprezintă cel puţin 25% din cei înscrişi pe listele electorale permanente.
http://ziarulromanesc.es/referendum-pentru-redefinirea-familiei-48-de-sectii-de-votare-in-spania/