Sari la conținut

TVR documentează situația disperată a menajerelor românce din Spania. Ajutorul financiar promis de guvern întârzie

Româncele care lucrează la curățenie în casele spaniole sunt într-o situație disperată, arată Televiziunea Română, într-un reportaj. Nu mai au voie să lucreze, au rămas fără bani, iar ajutorul promis de guvern ar putea ajunge abia în luna iulie. Facturile și chiriile nu vor aștepta însă până atunci, așa că multe persoane cer sprijinul serviciilor sociale. AICI puteți urmări reportajul în exclusivitate din Spania pentru Știrile TVR.

Începând din luna martie, de când s-a dat starea de urgență, multe dintre noi am rămas fără venit, fără bani. Și încă nu se pot depune formularele pentru ajutoare„.

N-am putut ieși afară din case de-atâta timp și nu am putut beneficia de niciun ajutor. Cum vom putea supraviețui?„.

Dacă în urmă cu câțiva ani puteam să ne plătim singure toate taxele lunare pentru asigurare, acum legea obligă familiile angajatoare să facă acest lucru„.

Sunt câteva dintre mărturiile româncelor care nu au mai avut voie să iasă din case pentru a munci pe perioada stării de urgență.

La sfârșitul lunii martie, guvernul spaniol anunța în pachetul de măsuri economice un ajutor financiar acordat în premieră celor peste 600 de mii de angajate din serviciul domestic.

Pablo Iglesias, Ministrul Drepturilor Sociale din Spania: „Angajații din sectorul casnic, majoritatea femei, fac o muncă foarte importantă și, din păcate, prea puțin apreciată. Fac curățenie, gătesc, au grijă de bătrâni și de copii. Nu se poate ca acești angajați să fie încă o dată uitați când vine vorba de drepturile și protecția socială„.

În realitate, exact acești angajați au fost puși pe lista de așteptare a ajutoarelor sociale. Deși timpul de soluționare a dosarelor ar fi trebuit să fie până la sfârșitul lunii aprilie, nimeni nu poate accesa încă acești bani.

Gabriel Radu, avocat specializat în Dreptul Muncii, Madrid: „S-a aprobat un ajutor de 550 de euro, în principiu, care este aproximativ 70% din baza de cotizație„.

Cristi Avram, președintele Comunității Românilor din Spania: „Se aude că banii se vor da prin iulie, cine știe dacă nu se va prelungi. În toată această perioadă nu pot lucra, nu au alte venituri„.

Autoritățile române din Spania sunt în legătură cu asociațiile și cu bisericile pentru a identifica și a ajuta persoanele vulnerabile în această perioadă.

Într-un comunicat pentru Știrile TVR, reprezentanții ambasadei au transmis că au primit numeroase cereri de sprijin, în special de la românii care nu au contracte de muncă și nu au dreptul la șomaj sau la alte forme de asistență socială, pe care i-au sprijinit cu transport, cazare și chiar alimente.

https://ziarulromanesc.at/medic-pacientii-care-au-suferit-de-covid-19-si-s-au-vindecat-se-pot-imbolnavi-din-nou/