Sari la conținut

Record de voturi în străinătate, 300.000 în două zile. Românii din Spania pe locul 4

Românii din străinătate votează în premieră în acest an timp de trei zile. Deja după primele două zile de vot, vineri și sâmbătă, participarea este la un nivel record.

După a doua zi de vot din diaspora, numărul celor care și-au exprimat opțiunea a ajuns la 270.392 de români, dintre care 79.000 au votat în prima zi. Acestora li se mai adaugă cei 25.000 care au votat prin corespondență. Astfel, înaintea deschiderii urnelor din țară, de duminică, 300.00 de români au votat în primul tur al alegerilor prezidențiale.

https://ziarulromanesc.es/puteti-vota-in-99-de-localitati-din-spania-lista-definitiva-publicata-de-autoritatea-electorala/

Cele mai multe voturi au fost exprimate vineri și sâmbătă în Italia (51.000), Marea Britanie (48.000) și Germania (41.000) și Spania, pe locul patru, cu circa 37.000.

La alegerile europarlamentare din luna mai au votat 375.000 de români, însă mulți nu au reușit să voteze. Cei care votează recunosc faptul că nu se compară organizara de acum cu cea de alegerile europarlamentare, când la multe secții din străinătate oamenii au stat ore întregi la cozi pentru a vota.

Din punct de vedere istoric, cea mai mare prezență la urne în diaspora a fost înregistrată în turul al doilea de la alegerile prezidențiale din 2014. Atunci, 379.116 de români au votat în afara granițelor, în 194 de secții de votare. Pe locul al doilea în clasamentul prezenței la urne au fost alegerile europarlamentare din 26 mai 2019. Un număr de 375.219 de români și-au exprimat opțiunea de vot, în 441 de secții de votare, înregistrându-se aglomerație și nemulțumiri.

În consecință, legislația a fost modificată, fiind introdus votarea timp de trei zile.

Vineri, sâmbătă și duminică, votarea a început la ora locală 12.00, încheindu-se la ora locală 21.00. Programul de votare la secțiile din străinătate se poate prelungi până la ora 23.59. În străinătate pot vota toţi românii care în ziua alegerilor se află în afara țării, indiferent dacă sunt domiciliați, rezidenți sau turiști. În străinătate au fost organizate 835 de secții de votare, dintre care 639 în Europa.

Cele mai multe secții au fost organizate în: Spania – 143, Italia – 142, Germania – 80, Marea Britanie – 72, Franța – 50, SUA – 38, Republica Moldova – 37, Olanda – 25, Belgia – 23, Austria – 17, Irlanda – 16, Danemarca – 12, Grecia – 11, Portugalia – 9, Elveția – 8.