Prima naștere a anului în Segovia a fost înregistrată la Hospital General la ora 1:25 este un băiețel român, pe nume David, în greutate de 3,745 kilograme.
În Spania, primii bebeluși ai anului s-au născut la Elda (Alicante) și la Madrid, respectiv Ariadna și Carlos Daniel, care au venit pe lume în minutul 2 al anului.
Două minute mai târziu s-a născut la Terrasa primul catalan, Aleix. Următoarele nașteri au avut loc în Tenerife și Murcia. Pe locul șase, primul din Castilla y Leon, Martín, născut la Rio Hortega din Valladolid la ora 0:45.
David a intrat și el în rândul „primilor” din acest an. A venit pe lume prin cezariană. Este primul fiu al lui Elena Alina Staneicu și Claudiu Tudor, o familie de români care locuiește în Nava de la Asunción de șase ani. Ambii părinți vin din județul Argeș.
David este un nume universal, deși este rar în România. „I-am spus așa, pentru că îmi place cum sună”, explică mama în vârstă de 30 de ani, pentru publicația acueducto.com.
Peste 10% din populația Segoviei este străină. În noaptea de Revelion 2016, primul copil a fost Mohamed, iar în 2018 Yasín, ambii părinți marocani. În 2017 nu a existat niciun copil segovian în noaptea de Revelion. Este simptomatic fatul că în patru Revelioane s-au nscut patru copii cu cel puțin un părinte străin, scrie sursa citată.