Pianistul Josu de Solaun, unicul muzician spaniol care a câştigat Premiul I la Concursul Internaţional de Pian „George Enescu” şi a înregistrat opera completă a marelui muzician român, a fost decorat luni în numele preşedintelui României cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofiţer, cu ocazia sărbătorii Zilei Naţionale a României la Madrid.
Ambasada României în Regatul Spaniei a marcat 101 ani de la Marea Unire printr-un concert susţinut de pianistul Josu de Solaun în compania sopranei române Rodica Vică, la 2 decembrie, în somptuosul Salon Regal al Casino de Madrid, având ca auditoriu reprezentanţi ai autorităţilor centrale, regionale şi locale, ai corpului diplomatic şi ai mediului de afaceri, academic şi cultural spaniol şi român.
Publicul a fost încântat cu compoziţii ale marelui George Enescu, precum şi cu creaţii din opera compozitorilor George Grigoriu, Ruperto Chapi, Agustin Lara, Enrique Granados, Giacomo Puccini şi Gianni Schicchi.
În discursul său, ambasadorul României, Gabriela Dancău, care i-a înmânat decoraţia muzicianului spaniol, a evidenţiat contextul deosebit din acest an, marcat de preluarea şi exercitarea pentru prima dată de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene.
De menționat că decretul de decorare a pianistului spaniol a fost semnat de Klaus Iohannis în 11 Februarie 2019.
Evenimentul din 2 decembrie s-a bucurat de participarea ministrului mediului, apelor şi pădurilor, Costel Alexe, prezent la Madrid cu ocazia deschiderii Conferinţei Părţilor la Convenţia Cadru a ONU privind Schimbările Climatice, informează Ambasada marţi într-un comunicat de presă.
În încheiere, ambasadorul român a menţionat demararea pregătirilor pentru aniversarea a 140 de ani de relaţii diplomatice între România şi Spania în 2020.