O asistentă care lucrează în Spania a postat un mesaj video pe o reţea de socializare, făcând un apel la cadrele medicale din România care, invocând lipsa materialelor sanitare, şi-au prezentat demisia.
Nina Maria, originară din Reşiţa, spune că situaţia în care sunt astăzi majoritatea cadrelor medicale din România a trăit-o şi personalul din Spania, pitrivit RomaniaTV.
„N-am avut nici noi materialele necesare la început, am luat sacii de gunoi şi ne-am făcut uniforme de protecţie. Ne-am învăluit în sacii de gunoi şi am ajutat persoanele care erau bolnave. Nu ştiam dacă luăm această boală, acest virus”, spune femeia.
„Vreau să mă adresez tuturor medicilor, tuturor asistentelor din ţara mea. Nu e bine ce fac, au pus un jurământ când au terminat, atât facultatea de medicină, cât şi şcoala de asistente medicale. Suntem cadre medicale, ştiam întotdeauna ce ne aşteaptă şi n-ar fi bine ca acum, când este cel mai mult nevoie de noi, ca noi să ne dăm demisia.
Sunt într-o ţară străină, la fel, sunt cadru medical, şi aici în Spania, unde sunt eu, am trecut printr-un moment foarte dificil. Cu toate astea, nu ne-am dat demisia, am stat la locurile de muncă. N-am avut nici noi materialele necesare la început, am luat sacii de gunoi şi ne-am făcut uniforme de protecţie. Ne-am învăluit în sacii de gunoi şi am ajutat persoanele care erau bolnave. Nu ştiam dacă luăm această boală, acest virus.
Şi-atunci, în ţara noastră, când toată lumea a luat atâta mită, nu te puteai duce la un medic dacă n-aveai bani, dacă nu-l plăteai, nu puteai să te duci la un spital să te-ngrijească dacă nu aveai bani să-i dai, nimeni nu se uita la tine, şi-atunci, după ce ţara noastră este în situaţia în care este şi noi să fim aşa cum suntem, egoişti, şi să nu-i ajutăm?!
Noi ştiam de la început ce meserie ne-am ales, ce risc ne asumăm şi atunci, acum, în momentele astea, să ne-arătăm valoarea de medici, valoarea de asistente, să nu fugim şi să nu ne dăm demisia! Îmi pare rău că am ajuns în situaţia în care am ajuns. Vă rog frumos, vă rog din suflet! Nu pot să vin în ţara mea ca să ajut personalele, nu mă lasă să ies de aici, din ţara în care sunt, dar vă rog din suflet, voi, care sunteţi acolo, ajutaţi oamenii! Puteţi să vă faceţi protecţie cu saci din plastic, cum ne-am făcut noi aici, până când vă vin materialele necesare.
Vă rog din suflet, gândiţi-vă la Dumnezeu şi ajutaţi lumea! Dumnezeu ar vrea să fim mai buni, vrea să fim mai iubitori, vrea să ne uităm unii la alţii cu respect, nu să avem frica asta pe care o avem în noi! Vă rog din sufletul meu, toate astea sunt ca să ne schimbăm! Văr rog din suflet, haideţi să ne schimbăm, hai să punem mână de la mână şi să ajutăm oamenii care sunt bolnavi! Vă rog din suflet, sunteţi cadre medicale, ajutaţi-i! Vă pup, vă doresc o zi bună şi Dumnezeu să vă binecuvînteze!”, este Mariei.